EXCLUSIV Hagi l-a găsit pe "Noul Cicâldău"! Puștiul are 17 ani și este considerat un mare talent

Hagi l-a găsit pe Noul Cicâldău ! Puștiul are 17 ani și este considerat un mare talent Fotbal intern

Luca Banu este considerat mai bun decât mijlocașul lui Galatasaray și al naționalei României, la vârsta sa.

Gică Hagi are deja un jucător considerat cel puțin la același nivel valoric cu Alexandru Cicâldău, unul dintre cei mai buni junători produși de academia sa.

Este legitimat de 11 ani la clubul lui Gică Hagi!

Luca Banu (17 ani) evoluează la clubul constănțean de la vârsta de 6 ani, a mai practicat timp de doi ani tenisul și este internațional de juniori U18 pentru România. "Cel mai important e să ajung la cel mai înalt nivel cu fotbalul, dar vreau să mă țin și de școală, să am un plan de rezervă", declara de curând Luca. În sezonul trecut, acesta a cucerit Cupa Elitelor U17 (3-0 cu CFR Cluj) și a ocupat locul al treilea în Liga Elitelor U17, cu grupa sa de la FCV Farul.

  • Hagi L A Gasit Pe Noul Cicaldau Pustiul Are 17 Ani Si Este Considerat Un Mare Talent

Puștiul a fost căpitanul FCV Farul și unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, în prima etapă din Liga de Tineret, în care dobrogenii au învins Dinamo, scor 2-0, în deplasare. Acesta are toate calitățile tehnice și tactice ale lui Cicâldău, seamănă cu mijlocașul naționalei, dar stă mult mai bine din punct de vedere fizic decât predecesorul său, la vârsta de 17 ani.

A făcut pregătirea cu echipa de seniori și este cotat la 25.000 de euro

Banu a fost luat de Gică Hagi în ultimul cantonament al echipei mari și se așteaptă ca el să facă saltul definitiv către lotul de seniori în acest sezon, alături de alți doi componenți ai Grupei 2005, extremele Adrian Mazilu și Patrik Dulcea. Poate juca pe postul de mijlocaș central, închizător și mijlocaș dreapta, spune că idolii săi sunt Luka Modric și Kevin de Bruyne, iar momentan este cotat la doar 25.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.

"Luca Banu este un jucător de perspectivă, ca mulți alții de la Farul. Cred că toți din această echipă sunt jucători de perspectivă, pentru că au trecut prin multe filtre până la 18 ani. Noi îi sprijinim cu toate puterile și cunoașterea ca să ajungă fotbaliști, acum totul depinde de ei. Banu a fost în cantonament cu echipa mare, se antrenează și cu seniorii, și cu echipa a doua, și cu noi (n.r. - echipa U19, care participă în Liga de Tineret). Important este să fie sănătos și să se antreneze cât mai bine", a declarat antrenorul Ștefan Sandu.

Cicâldău, o reușită sportivă și financiară pentru Viitorul și Craiova

Alexandru Cicâldău (25 ani) a fost format la Marcon Star Medgidia (2004-2009) și Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" (2009-2015) și a evoluat la seniori pentru FC Viitorul Constanța (2016-2018 / 49 meciuri, 1 gol), CSU Craiova (2018-2021 / 128 meciuri, 33 goluri) și Galatasaray Istanbul (2021-prezent / 46 meciuri, 5 goluri). El a fost cumpărat de Craiova cu 2.3 milioane de euro (2018) și de "Cimbom" cu 6.5 milioane de euro (2021). Are 25 de meciuri și 5 goluri pentru naționala României, iar în palmaresul său se găsesc titlul în Liga 1 (2016-2017), Cupa României (2020-2021), Supercupa României (2021) și includerea de trei ori în cea mai bună formație a sezonului din campionatul intern. Clubul turc este aproape să îl cedeze pe Cicâldău la Sampdoria și vrea să obțină 7.5 milioane de euro în schimbul mijlocașului român.

Foto - Gabriel Chirea


 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!