Helmuth Duckadam a povestit ca a fost foarte aproape sa rateze finala Cupei Campionilor Europeni din 1986. "Nu mai ajungeam la Sevilla si nu reuseam sa apar acele penaltiuri"

Helmuth Duckadam a povestit ca a fost foarte aproape sa rateze finala Cupei Campionilor Europeni din 1986. Nu mai ajungeam la Sevilla si nu reuseam sa apar acele penaltiuri Fotbal intern
Eroul de la Sevilla a povestit ca echipa nu s-a antrenat foarte mult inaintea meciului cu Barcelona si ca un mare merit pentru castigarea trofeului il are Emerich Jenei care a fost foarte inspirat inainte de acel meci.

"S-a exersat mai mult sau mai putin, pentru ca era perioada de dupa Cernobal. Eram singura echipa care aveam voie sa facem antrenamente, pentru ca atunci era suspendat campionatul. Nu atat de mult, dar o saptamana nimeni nu a avut voie sa faca antrenamente, decat noi. Si am avut sansa, prin intermediul lui Valentin Ceausescu, sa facem doua antrenamente pe 23 August, in nocturna. Pentru ca nu eram obisnuiti, nu jucasem in nocturna, ca sa ne pregatim pentru finala. O inspiratie fantastica a lui nea Emi, dupa fiecare antreament pe 23 August, exersam penaltiuri. Nu stiu, probabil a avut el o presimtire", a declarat pentru TelekomSport fostul portar al Stelei.

De asemenea, el a spus ca o problema de sanatate il putea face sa rateze marea finala si cum de s-a retras din activitatea de fotbalist la doar 27 de ani.

"A venit o perioada foarte grea. Ani de zile a fost o perioada grea. S-a descoperit acel cheag de sange...eu il avusesem si inainte de meciul de la Sevilla, dar, spre norocul meu, nu l-a descoperit nimeni. Ca nu mai ajungeam la Sevilla si nu reuseam sa apar acele penaltiuri, iar astazi nu mai faceam niciun interviu, ca nu imi mai lua nimeni interviu. Dar tot raul spre bine, asa a fost sa fie. A trebuit sa renunt la activitatea sportiva practic la 27 de ani. Mai aveam in fata cred ca vreo 8 ani de jucat. Dar asta e viata. A fost o perioada grea. Dupa acea accidentare am mai incercat sa joc, dar mi s-a spus ca riscurile sunt enorme. Avand doi copiii, trebuia sa ma gandesc in primul rand la ei, nu ca imi placea mie fotbalul. Si am renuntat", a povestit Helmuth Duckadam.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!