Încă o lovitură primită de Dinamo! „Câinii”, buni de plată după ce judecătorii au decis că au desfăcut abuziv un contract

Încă o lovitură primită de Dinamo! „Câinii”, buni de plată după ce judecătorii au decis că au desfăcut abuziv un contract Fotbal intern

Dinamo părea să reintre pe linia de plutire după vestea că urmează să mai primească niște bani de la Rakov de pe urma transferului lui Deian Sorescu în Polonia, însă gruparea din „Ștefan cel Mare” a primit o nouă lovitură.

Judecătorul sindic de la Tribunalul București a decis că Dinamo i-a reziliat în mod abuziv contractul lui Florentin Rădulescu, fost antrenor de portari, iar „roș-albii” vor trebui să achite către acesta suma de 10.500 de euro.

Suma pe care Dinamo va trebui să i-a achite lui Rădulescu reprezintă salariile pentru ultimele 6 luni de angajament, 1 ianuarie 2022 - 30 iunie 2022.

Dinamo, bună de plată

Există și o veste bună pentru dinamoviști: pot face apel la decizia instanței.

Florentin Rădulescu (46 de ani, acum la U Cluj) a fost demis de la Dinamo în ianuarie 2022, când pe banca tehnică a „câinilor” a venit Flavius Stoican, care l-a adus alături de el pe Emilian Dolha pentru a se ocupa de pregătirea portarilor.

Florentin Rădulescu semnase cu Dinamo un contract valabil pentru perioada 15 iulie 2021 - 30 iunie 2022.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!