FOTO ȘI VIDEO Întrebat cum se caracterizează, Bogdan Lobonț a folosit un singur cuvânt
Fostul mare portar va lucra la Rapid cu Cristiano Bergodi și Adrian Iencsi.
Bogdan Lobonț a fost instalat în funcția de antrenor cu portarii la formația Rapid.
La o zi după ce a semnat cu formația lui Dan Șucu și Victor Angelescu, "Pisica" a oferit un interviu pentru site-ul oficial al clubului din Giulești. Adulat de fani pe vremea în care impresiona cu reflexele sale, omul cu 86 de selecții în prima reprezentativă va face parte dintr-un staff tehnic care-l mai include și pe Adrian Iencsi, fostul său coleg și mereu prieten.
Bogdan Lobonț despre Bogdan Lobonț
Lobonț, ultima dată selecționer al reprezentativeu Under 20, a fost provocat în interviul pentru site-ul clubului Rapid să-și facă portretul și a răspuns prompt, printr-un singur cuvânt.
"Legendă. Singurul cuvânt care-mi vine în minte e legendă, e simplu. Cu toată pasiunea și cu toate competențele pe care le-am dobândit în carieră", a spus hunedoreanul, fost portar la Ajax Amsterdam, Fiorentina și AS Roma.
Lobonț și Iencsi au mai colaborat și la Universitatea Cluj. Lobonț ocupa funcția de antrenor principal, în timp ce Iencsi era secund.
După ce și-a încheiat cariera de jucător, pentru Lobonț a urmat o scurtă perioadă ca antrenor. A pregătit-o pe U Cluj între 2018 și 2019, și a fost foarte aproape de promovarea în prima ligă.
A lucrat apoi în staff-ul lui Cosmin Contra la națională, după care a urmat un an în departamentul de scouting de la AS Roma. Lobonț a fost și selecționerul României U20 între 2021 și 2022.
A semnat cu Rapid din postura de antrenor liber de contract.
„Am puține echipe în CV, unde am activat. Mi-a plăcut continuitatea! Poate ăsta a fost un principiu pe care încă nu-l cunoșteam, toți ne ghidăm viața după principii. De asta spun tot timpul, dacă se ivește un proiect interesant, minimum doi ani de zile.
Pentru mine o perioadă minimă începe de la doi ani de zile, după aceea vorbim de termen lung. De asta vreau să fac analogia între echipele pentru care am jucat. Am stat șase ani la Amsterdam. Am stat un an la Fiorentina pentru că am ales echipa națională”, a spus Bogdan Lobonț, în cadrul emisiunii ”Poveștile Sport.ro”.
- 80 de meciuri a jucat Lobonț la Rapid între 1997 și 2000
- 85 de partide a jucat Lobonț la echipa națională
- 45 de ani are Bogdan Lobonț
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News