Fără a oferi detalii precise, Becali a confirmat că este vorba despre una dintre cele trei mari forțe ale fotbalului turc – Galatasaray, Fenerbahce sau Besiktas. Cu toate acestea, agentul FIFA a evitat să dea un nume, motivând că nu este încă perioada de mercato și că un astfel de anunț ar putea perturba activitatea clubului și a jucătorului vizat.
Un fotbalist român, monitorizat de cluburile mari din Turcia
"(n.r. Există vreun interes pentru un jucător român din partea cluburilor mari din Turcia?) Da există o singură echipă din Turcia, care are un interes pentru un jucător român, dar nu vă pot da nume. (n.r. Este una din cele trei?) Da este din cele trei.
(n.r. Galata după Ianis?) Nu, dar nu vă pot spune, pentru că nu suntem în perioada de transferuri, cluburile sunt în campionat și nu ar fi bine să vin eu să spun. V-am spus doar așa ca să știți. Va fi o vară încinsă pentru că sunt turnee de Under și de asta va fi încinsă. Se joacă destul de târziu, iar asta e motivul", a spus Ioan Becali, potrivit iAMSport.
În ultima vreme, în presa din Turcia s-a speculat că Galatasaray îl monitorizează pe Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, însă nu există nicio confirmare oficială că el ar fi fotbalistul la care s-a referit Ioan Becali. De asemenea, Napoli a fost menționată ca posibilă destinație pentru goalkeeperul român, ceea ce face ca perioada de mercato să se anunțe extrem de interesantă.
Rămâne de văzut dacă anunțul lui Becali se va concretiza în viitoarea fereastră de transferuri.