Ion Crăciunescu, nemilos cu Ovidiu Hațegan: "Nu înțeleg ce a fost în mintea lui"
Dinamo a obținut o victorie crucială în lupta pentru supraviețuire în Superligă, învingând-o pe Poli Iași cu 1-0, duminică seara, pe stadionul "Arcul de Triumf".
Singurul gol al partidei a fost marcat de Ahmed Bani în prelungiri (90+3), oferind echipei roș-albe trei puncte extrem de importante.
Meciul a fost marcat însă de un incident șocant, petrecut în minutul 29. Luca Mihai, jucătorul lui Poli Iași, a suferit o accidentare gravă după un fault dur al lui Josue Homawoo de la Dinamo. Fotbalistul moldovenilor a fost transportat de urgență la spital, unde se află în stare gravă, cu multiple fracturi craniene și pometele deplasate.
Dinamo, victorie dramatică cu Poli Iași
Ion Crăciunescu a criticat dur arbitrajul lui Ovidiu Hațegan. Fostul arbitru este de părere că "centralul" ar fi trebuit să-i acorde cartonașul roșu jucătorului lui Dinamo, având în vedere gravitatea accidentului.
"Nu încape discuție. Homawoo trebuia eliminat. L-a nenorocit pe jucătorul de la Poli Iași și să ne rugăm ca acel copil să revină și să mai joace fotbal. Am citit și eu că are timpanul spart și nu mai stiu ce fracturi craniene.
Însă, nu înțeleg ce a fost în mintea lui Ovidiu Hațegan, medicului Ovidiu Hațegan înaintea arbitrului Hațegan. Înainte de toate, Hațegan este medic. Nu ai cum să nu-l elimini pe jucătorul lui Dinamo când vezi sub ochii tăi cum arată acel copil pe targă.
Hațegan a avut toate elementele din lume ca să îl elimine pe Homawoo. Ce mai voia? Băiatul ăla era făcut KO. A fost urcat pe targă, așa cum arăta, și trimis direct la spital cu salvarea. Nu mă așteptam sub nicio formă ca un arbitru de talia lui Ovidiu Hațegan să facă o asemena gafă. Trebuia să îi dea direct cartonașul roșu lui Homawoo", a spus Ion Crăciunescu, potrivit Prosport.
Victoria obținută de Dinamo o menține în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipa se află pe locul 7 în clasamentul play-out-ului, cu 19 puncte, la doar două puncte în spatele lui FC Voluntari, formația de pe ultimul loc care asigură salvarea de la retrogradare.
Poli Iași se află pe locul 8, cu 18 puncte, păstrând și ea șanse importante la salvarea de la retrogradare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News