Istvan Kovacs, "centralul" în vârstă de 41 de ani, a fost inclus de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) pe lista scurtă a candidaților pentru trofeul "Cel mai bun arbitru al lumii" în 2025.
Forul internațional, care acordă aceste premii încă din 1987, l-a nominalizat pe Kovacs în urma prestațiilor sale solide din acest an calendaristic.
Mai mult, IFFHS l-a evidențiat pe român chiar în materialul de prezentare, alături de argentinianul Tello, qatarezul Al Jassim și francezul Letexier, numindu-i "patru candidați pentru a-i succeda lui François Letexier", câștigătorul ediției din 2024.
Concurență acerbă pentru "centralul" român
Kovacs se află într-o companie selectă și va avea o misiune dificilă în cursa pentru trofeu. Pe aceeași listă se regăsesc nume uriașe ale arbitrajului mondial.
Francezul François Letexier, deținătorul titlului, este din nou nominalizat. Alături de el apar "grei" precum polonezul Szymon Marciniak, englezul Michael Oliver, francezul Clement Turpin sau slovenul Slavko Vincic.
Câștigătorul va fi desemnat pe baza voturilor unui juriu internațional compus din jurnaliști sportivi și experți în fotbal din 120 de țări de pe toate continentele. Rezultatele finale ale votului vor fi publicate după data de 10 decembrie 2025.