Jucatorii neplatiti de cluburile din Liga 1 isi vor lua banii de la FIFA. Cum isi recupereaza pierderile forul mondial
FRF si LPF vor trebui sa se implice si ele in rezolvarea acestei probleme.
Incepand cu 1 iulie 2020, FIFA si FIFPro, sindicatul international al fotbalistilor profesionisti, va activa un fond de urgenta destinat jucatorilor care nu sunt platiti de cluburilor lor. Acesta urmeaza sa ajunga la peste 16 milioane de dolari pana in 2022, dar se va recomanda fiecarei federatii nationale si fiecarei ligi profesioniste nationale sa creeze un fond comun cu sindicalul local al fotbalistilor pentru a elimina pe viitor neplata salariilor, acumularea restantelor si blocarea tribunalelor sportive cu aceste dosare.
Ulterior, FIFA va putea sa recupereze banii de la cluburile rau-platnice, avand la dispozitie parghii mult mai eficiente, de la oprirea sumelor incasate din participarea la diverse competitii pana de dezafilieri, fata de fotbalisti care pot doar rezilia unilateral contractul, dar, de cele mai multe ori, raman cu o semnificativa pierdere financiara. Forul mondial si sindicatul jucatorilor incearca sa combata astfel nerespectarea contractelor si vulnerabilizarea sportivilor, care devin mult mai usor de racolat de mafia pariurilor, pe fondul lipsurilor financiare.
In 2019, totalul salariilor neplatite pentru fotbalistii din Romania a fost de 500.000 de euro, suma care se adauga restantelor mai vechi, iar suma pentru un fond de garantie ar putea fi stransa dintr-un procent al drepturilor tv si din cotizatiile lunare ale fotbalistilor care sunt membri ai sindicatului AFAN.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News