LPF reactioneaza dupa ce presedintele Iohannis a anuntat ca suporterii pot reveni pe stadioane! Ce meci mare se va juca cu spectatori
Acesta spune ca de un an astepta ca suporterii sa revina pe stadioane. De altfel, el a fost in permanenta in contact cu reprezentantii statului, pentru a gasi cele mai optime solutii in incercarea de crea scenarii ce nu pun in pericol viata si sanatatea suporterilor.
"In sfarsit, stadioanele vor avea dreptul sa-si priveasca in ochi, de aproape, oamenii pentru care au fost construite. La fel, si jucatorii, antrenorii, toti se vor revedea cu fanii pe care ii asteapta de atata timp. si reciproca e la fel de valabila, desigur.
In acelasi spirit de pasiune pentru fotbal, pe care cred ca nu putini l-am demonstrat in toata aceasta perioada extrem de grea, de la declansarea primei stari de urgenta, in 16 martie anul trecut, urmata de mai multe perioade in care, cu totii, ne-am aflat in stare de alerta, iata-ne acum intr-o alta stare, cea de a permite celor mai importanti oameni din fenomenul fotbal sa vada de aproape ceea ce au trait, in acest timp, de la distanta.
Reguli respectate, dialog permanent cu autoritatile sanitare, cu MTS si FRF, deopotriva, acestea sunt elementele care au permis spectatorilor fotbalului sa se intoarca, in aceste zile, acasa.
De asemenea, transparenta, responsabilitatea si solidaritatea unei lumi, cea a sportului-rege, au avut darul de a misca lucrurile si oamenii, in sensul recuperarii unei stari de spirit care parea pierduta, la un moment dat. si, iata, in cele din urma, am reusit", a spus acesta, pe site-ul LPF.
Finala Cupei Romaniei, dintre Universitatea Craiova si Astra Giurgiu se va disputa cu 7.500 de suporteri in tribune, pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, pe 22 mai.
"Din acest sfarsit de saptamana, apoi sambata viitoare, odata cu disputarea editiei, din actualul sezon, a finalei Cupei Romaniei, dintre Universitatea Craiova si Astra Giurgiu, accesul spectatorilor va fi permis. Liga Profesionista de Fotbal a salutat decizia comuna luata de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Ministerul Sanatatii si Ministerul Tineretului si Sportului de a permite revenirea, din data de 15 mai, a fanilor, acolo unde le este locul, fie si in proportie de doar un sfert din capacitatea stadioanelor
Fanii vor remarca, si pe buna dreptate, ca stadioanele vor fi trei sferturi goale. Ca intoarcerea in tribune e asa cum e. Ca peste criteriile si obligatiile impuse de fotbal, si cu care se obisnuisera, vor fi aparut altele, transferate dintr-o societate aflata ea insasi sub stare de asediu de mai bine de un an. Dar toate acestea sunt, in acelasi timp, si cu o doza de paradoxal imprumutata din viata reala, semne ale normalitatii.
Pentru ca fanii urmeaza niste pasi, urca niste trepte, ca noi toti, pana la a putea fi acolo unde merita, intr-un numar pe care ei il vor. si asta tine tot de specificul perioadei. Sa speram,insa, ca nu peste mult timp, vom putea privi inapoi cu credinta ca am facut pentru ei macar tot atat cat au facut ei pentru fotbal in atatia si atatia ani", a incheiat acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News