La o lună după ce și-a anunțat plecare de la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu a dezvăluit care a fost, de fapt, motivul
Sorin Cârțu a decis în urmă cu aprocimativ o lună să renunțe la funcația de președinte al clubului Universitatea Craiova, punând capăt astfel unei colaborări de patru ani cu gruparea din Bănie.
Legenda Craiovei a dezvăluit că a luat această decizie, deoarece patronul Mihai Rotaru a dorit să-l treacă pe o funcție onorifică.
„Nu a fost vorba de dat afară, am întrerupt colaborarea. Vrea să fie el președinte, eu ce să fac. A zis că vrea să fie el președinte, iar eu să trec într-o poziție onorifică. I-am spus că nu, că dacă el vrea să fie președinte, ok. Sunt și eu ca Șumudică acum, sunt liber de contract”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.
Sorin Cârțu a ieșit din fotbal la jumătatea lunii iunie
Preşedintele clubului Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, şi-a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, retragerea din fotbal, el declarând că este mândru de ceea ce a realizat ca jucător, antrenor şi conducător timp de 55 de ani.
Fostul jucător, antrenor şi preşedinte le-a transmis tuturor susţinătorilor Universităţii Craiova să „ţină de Mihai Rotaru” pentru ca echipa să continue să existe. „Se poate să se câştige titlul şi fără Cârţu, să fie. Eu văd viitorul bun. Viitorul unui club întotdeauna ţine de patron. Ţineţi-l pe Mihai Rotaru, pentru că nu există altcineva să ţină clubul ăsta aşa cum îl ţine Mihai. Ţineţi de el ca să existe această echipă”, spunea Cârţu.
Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, clubul Universitatea Craiova i-a mulţumit lui Sorin Cârţu pentru tot ce a făcut în cariera sa.
„Sorin Cârţu este Universitatea Craiova, iar Universitatea Craiova înseamnă şi Sorin Cârţu! Cu o viaţă închinată culorilor alb-albastre, Sorin Cârţu a decis să îşi încheie activitatea din fotbal. Simbol al Olteniei şi al Universităţii Craiova, 'Sorinaccio' a jucat toată cariera sa doar în Cetatea Băniei, unde a simţit pe deplin ce înseamnă succesul şi iubirea infinită purtată de suporterii Ştiinţei. Apoi, în meseria de antrenor, a dus 'Campioana unei mari iubiri' pe cele mai înalte culmi, eventul în sezonul 1990-1991. Universitatea Craiova îi mulţumeşte lui Sorin Cârţu pentru tot! Suntem convinşi că va rămâne un suporter pătimaş al echipei noastre şi îl aşteptăm în #VulcanulDePeOblemenco la fiecare meci al echipei la care a scris istorie”, a fost mesajul oltenilor la despărțirea de Cârțu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News