Mijlocașul de 26 de ani, care era pe lista unor echipe precum Genoa și Rangers, va fi indisponibil cel puțin cinci-șase săptămâni.
Un acest context, șansele să mai prindă un transfer în străinătate în această iarnă sunt aproape nule.
"Olaru ţine mâna într-o faşă, am vorbit toţi cu el. Până la urmă suntem bucuroşi că nu are ceva mai grav. Stă doar 6 săptămâni, din câte am auzit. Îl aşteptăm să vină înapoi, o să simţim lipsa lui.
Asta am vorbit (că e posibil să fi ratat transferul în străinătate - n.r.), pleca de la noi… să ai aşa ghinion înainte să pleci. Cred că el îşi dorea foarte mult să prindă un transfer, a avut sezoane bune la noi. Venea şi rândul lui să plece şi din păcate s-a accidentat", a spus David Miculescu.
Reprezentanții clubului se așteaptă ca Olaru să revină pe teren în jurul datei de 25 februarie, ceea ce înseamnă că va rata confruntări importante precum cele cu Qarabag, Manchester United, CFR Cluj și Dinamo.
Olaru, jucător de bază la FCSB
Darius Olaru a fost un jucător-cheie pentru FCSB în ultimele sezoane. Căpitanul "roș-albaștrilor" a marcat 15 goluri și a oferit șapte pase decisive în 30 de meciuri în acest sezon.
7,5 milioane de euro este valoarea de piață a mijlocașului de 26 de ani, potrivit Transfermarkt.
Programul FCSB-ului în următoarele săptămâni
- FCSB - Hermannstadt, 17 ianuarie;
- Qarabag - FCSB, 23 ianuarie;
- UTA Arad - FCSB, 25 ianuarie;
- FCSB - Manchester City, 30 ianuarie;
- FCSB - CFR Cluj, 01 februarie;
- Petrolul Ploiești - FCSB, 05 februarie;
- FCSB - Sepsi OSK, 08 februarie;
- FCSB - Gloria Buzău, 15 februarie;
- FCSB - Dinamo, 22 februarie.