"Mai uşor de dirijat!" Cornel Dinu, teorie surprinzătoare în privința sosirii lui Florentin Petre la Dinamo
Cornel Dinu (75 de ani) este nemulțumit de îndepărtarea lui Iulian Mihăescu și de aducerea lui Florentin Petre în staff-ul lui Kopic.
Oficialii lui Dinamo au făcut o serie de schimbări majore în staff-ul tehnic, începând cu demiterea a trei antrenori secunzi și cooptarea lui Florentin Petre în echipa lui Zeljko Kopic.
Legendarul Cornel Dinu, o figură emblematică a clubului, este de părere că Iulian Mihăescu a fost înlocuit de Florentin Petre, deoarece primul era "incomod", în timp ce cel de-al doilea ar fi mult mai docil.
"Sunt probleme mai complexe, care aparţin de atmosferă. A fost adus Florentin Petre, un băiat care a făcut istorie la Dinamo, incontestabil, dar care poate fi mai uşor de dirijat. Iulian Mihăescu era mai intransigent, prin urmare a fost pedepsit. Petre e cuminte, nu se bagă în tot felul de lucruri", a spus Cornel Dinu pentru Sportpesurse.
Florentin Petre, prezentat la Dinamo
Florentin Petre (48 de ani) a fost prezentat oficial la Dinamo.
"Florentin Petre revine la Dinamo după aproape 9 ani de carieră în antrenorat.
Micuț, 1.66 m, dar imens ca jucător, Florentin Petre este creația Centrului de Copii și Juniori din cadrul clubului nostru și reprezentantul unui spirit de dinamovist din ce în ce mai greu de găsit în lumea de astăzi.
A promovat în urmă cu câteva zile în Liga 2, ca antrenor principal al Unirii Ungheni. Le-a mulțumit mureșenilor și, fără să stea pe gânduri, a acceptat propunerea de a face parte din staff-ul tehnic al echipei noastre, ca antrenor secund al lui Željko Kopić.
Un model pentru toate generațiile de dinamoviști, atât în teren, cât și pe bancă, Florentin Petre înseamnă loialitate, respect și mentalitate de învingător, valori uitate în fotbalul nostru de zi cu zi", a fost anunțul clubului Dinamo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News