INTERVIU Marius Niculae revoluționează fotbalul juvenil din România: a testat toți juniorii de la Academiile de fotbal și face programe speciale, ca la cluburile mari de afară! 

Fostul atacant central a pornit un proiect curajos la Federație, despre care a vorbit în interviul ce urmează.

Care este rolul tău exact la Federație?
Ca main job, sunt director sportiv la naționaele Under 20 și Under 21. În principal, fac legătura cu echipa mare. Există o relație foarte bună între Edi Iordănescu, Pancu și Curelea. Rolul acestor două loturi, U20 și U21, este să formeze jucători pentru echipa mare. Asta am încercat de când am venit la Federație, să creez o legătură strânsă, pentru că așa este normal, să existe o colaborare, jucătorii să se ghideze după aceleși principii. În momentul în care sunt chemați la echipa mare, să nu fie un șoc pentru unii fiindcă au fost învățați altcumva. Să știe care sunt regulile. Este același regulament de la naționala de seniori până la Under 20. Deci, când vin la naționala mare, știu care le sunt obligațiile, cum trebuie să se comporte.

Unii jucători s-u plâns de unele reguli, au apărut nemulțumiri în presă...
S-au plâns de ele, dar, uite, o să le dau un exemplu, că toată lumea are acum un smartphone, o tabletă sau un smart tv. Poți să te conectezi la Amzon Prime, iar acolo sunt sezoane întregi cu viața  unei echipe. Mi-a venit în minte primul lucru când a ajuns Xavi la Barcelona, care a zis în felul următor: „M-am întâlnit cu Busquets, căpitanul echipei, am văzut regulile echipei, mi s-au părut foarte puține, am mai adăugat unele care mi se par normale și de bun simț. Nu vreau să fiu polițist. La orice echipă trebuie să existe reguli. Voi, căpitanii de echipă, strângeți banii, voi aveți grijă ca lucrurile să funcționze. Focusul meu nu trebuie să fie pe disciplină, eu trebuie să vă antrenez”.

Telefoanele în dulap!

De asta v-au cam acuzat jucătorii de la U21, că ați fost cam polițiști...
Acuzat... De regulă, sunt jucătorii care nu prea joacă. Și pe vremea noastră erau unii care nu jucau și căutau să bage râcă. Uite, îți dau un exemplu de la Rakow, unde avem doi români. Ne-au povestit băieții: când ajung în baza de pregătire, lasă telefonul, îl inchid într-un dulap și se focusează sută la sută pe ce au de făcut. Deci nu există telefon.

Voi le-ați luat telefoanele?
Nu. Tocmai ast e ideea: se poate și mai rău. Fiecare antrenor cu regulile lui. Vor întâlni în cariera lor antrenori care au reguli mult mai stricte. Noi am prins pe vremea noastră patru antrenamente pe zi în cantonamente. Andone ne trezea la 6 dimineața, era neplăcut. Dar asta e, în viața de sportiv trebuie să faci sacrificii dacă vrei să ajungi la nivel înalt. 

Mulți dintre voi au ajuns.
Observ acum că multor copii, tineri fotbaliști, le lipsesc cei 7 ani de-acasă. Cred că în următorii 20 de ani vom citi doar în cărți despre „cei 7 ani de-acasă”. Din păcate. 

Păi și ce facem?
Trebuie să-i educăm prin reguli. Ca și în societate, există legi, că altfel ar fi debandadă. La noi,  înainte, mergea. Lasă că-l cunosc p-ăla, mă descurc, se rezolvă. Ceea ce nu e normal. Iar părintele transmitea exemplul mai departe. 

Cred că asta a fost și în mintea lui Lupu, că o rezolvă el cumva, știind cum se proceda atunci când era fotbalist la Dinamo.
Da, da. Asta e o mare problemă, din nefericire. Eu i-am trimis și un mesaj lui Dănuț Lupu: „Capul sus! Ai câștigat o luptă mult mai importantă, cea cu viața. Acum e ceva trecător”. Orice om greșeșește, trebuie să-și asume, pentru că n-are încotro.

Și să nu mai facă.
Și să nu mai facă, da. Să-i fie învățătură de minte. Din ce am citit, nu a făcut-o o singură dată.

„Trebuie să-i pregătim pe copii pentru ce este afară la cel mai înalt nivel”

Revenind la copii...
Da, trebuie să le impunem niște reguli pe care le vor găsi și afară. Noi trebuie să creștem jucători pentru ce este afară, la cel mai înalt nivel. Nu trebuie să ne raportăm doar la noi, pentru că mulți jucători, când ajung la echipe din străinătate, le este foarte greu să se adapteze. Trecerea e bruscă. La noi, jucătorii buni și foarte buni sunt ținuți puțin în puf, li se înghit anumite lucruri. Când ajungi afară, ești un jucător normal, nu te bagă nimeni în seamă, nici presa, cum erai băgat aici, în  țară. Nici președintele, nici antrenorul. Și-atunci, ei au un șoc. Chiar îmi zicea un jucător de la Under 21 că antrenorul lui de la club nu vorbește cu el, nu îl bagă in seamă. I-am spus: „Trebuie să fii sută la sută focusat pe ce ai tu de făcut. Antrenorul vede”. I-am pus o singură intrebare: „Antrenamentele sunt filmate?” „Da”. „Crezi că antrenorul nu se uită la antrenamente? Vede atitudinea ta, vede cum te pregătești. Tu trebuie să dai sută la sută la fiecare antrenament, altfel nu joci”. 

Pe vremea ta cum era, atunci când jucai în străinătate?
Păi erau jucători care marcaseră la ultimul meci, dar au lăsat-o apoi mai moale la antrenament, iar următorul meci au fost în tribună, nici măcar rezerve. Pentru că antrenorul spunea în felul următor: Cum te antrenezi, așa joci. 

Un antrenor simte dacă o lași un pic mai moale la antrenamente, nu?
Bineînțeles. Un antrenor își cunoaște jucătorii. Se vede imediat că te ascunzi sau nu bagi piciorul ca lumea sau nu vii înapoi după ce ai pierdut mingea. 

Jucătorii noștri sunt foarte jos ca parametri fizici

Știu că ai mai explicat, dar spune-mi acum, la rece, cum a fost de la 2-0 pentru noi la 3-2 pentru Albania în primul meci din preliminariile Euro U21?
N-am înțeles. La pauză era 0-0. Stăteam cu Vlad Munteanu în tribune și eram foarte liniștit. Echipa jucase foarte bine, un fotbal modern, Pancu a pregătit foarte bine meciul. Ce a pregătit la antrenamente, s-a și văzut în prima repriză. Am adus patru oameni la finalizare, în careu, ceea ce e la nivel Champions League. Pentru a marca, trebuie să ai cât mai mulți oameni în careu. Au reușit să facă și tranziția defensivă, să fie un bloc funcțional. De sus se vede mult mai bine, eram foarte liniștit la pauză, nici nu-mi făceam griji că nu vom câștiga meciul. Probabil a intervenit acea mentalitate românească, s-au văzut prea devreme cu sacii în căruță (n.r. - se făcuse 2-0 pentru noi în minutul 58) și atunci, când te relaxezi și nu mai ești focusat sută la sută, nici nu-ți mai iese nimic. Albanezii sunt un popor de luptători. Dacă le dai un deget, îți iau toată mâna. Apoi, a intervenit și partea fizică. Când s-au trezit un pic și și-au dorit, n-au mai putut din punct de vedere fizic. Aici e o mare problemă pe care o avem, că mă uit în statistici și compar cu jucătorii de afară: ai noștri sunt foarte jos. 

Față de jucători de nivelul ăsta, Under 21?
Da. La parametri fizici. Cât aleargă în total și cât aleargă la intensitate mare, câte sprinturi fac.

Și se mai poate regla chestia asta la 20 de ani?
Normal că se poate regla. Prin pregătire. Noi am împrumutat de afară doar partea cu mingea, ne lipsește partea fără minge. Jucătorii sunt crescuți în stilul ăsta.

Vârsta de dezvoltare: 13-16 ani

Deci trebuie luat totul de la 12-13 ani...
De la 13 ani. Eu m-am implicat la Federație și pe partea de dezvoltare. Discut foarte mult cu cei de la UEFA, cu Jean-Francois Domergue, fundașul stânga campion european cu Franța in 1984, cu care am o relație foarte bună. Tot timpul îi cer sfaturi, materiale de studiu. El a fost directorul Academiei lui Montpellier. Când am o curiozitate sau când nu mă descurc într-o anumită speță, îi cer ajutorul. Revin la ce spuneam, începând cu vârsta de 13 ani trebuie introdusă partea fizică, pentru că atunci se dezvoltă capacitatea de efort, capacitatea aerobă, plămânii... Dacă nu reușești să te dezvolți de la 13 la 16 ani, va fi foarte-foarte greu să mai poți îmbunătăți apoi.

Da, să facem asta la generațiile mici, dar la cele actuale de la U20, U21, am cam pierdut trenul...
Ideea e că s-a dat o strategie tehnică la cluburi, făcută de Federație, în care sunt incluse toate aspectele astea, dar n-am văzut pe nimeni să întrebe în detaliu. 

„Caut jucători tip Mihăilă”

Fac tot ce știu ei...
Exact. De fapt, uite, Cristescu de la FC Brașov mi-a cerut niște amănunte și l-am direcționat către preparatorii noștri fizici. Ei îl pot îndruma și îi pot spune ce cărți să citească și unde să caute. Noi am cam pierdut chestia asta cu cărțile. Foarte multe le afli și din cărți. Dar informațiile astea trebuie, bineînțeles, adaptate, nu poți să dai copy-paste. În fotbal e la fel de când s-a inventat acest sport: trebuie să dai gol și să nu primești sau să dai unul mai mult ca adversarul ca să câștigi un meci. Ăsta este obiectivul. Dar așezările diferă de la antrenor la antrenor, de la filozofie la filozofie. Deci zona asta mă interesează foarte mult. Dacă noi nu facem baza pentru P+10, și o facem pentru P+3, atunci nu mai avem ce să punem peste, pentru că nu mai susține baza. Aici încerc foarte mult, dau testări, am fost să testez jucători prin țară după Campionatul European de tineret, deși era vacanță. Dar i-am prins exact în perioada de pregătire, chiar când începeau. Era concludent pentru mine să le observ calitățile native. Am căutat să găsesc jucători tip Mihăilă, nativi. Uite ce a însemnat Mihăilă la meciul cu Elveția. Jucător cu o explozie extraordinară, cu viteză peste medie. 

Prin recomandări sau cum? Sau pur și simpu te duci la academii?
M-am dus la academii și am testat grupele pe tot ce înseamnă anii respectivi de vârstă.

Păi e ceva de muncă...
Asta e! În România se mai fac recomndări, iar eu am vrut să evit total asta și am zis că îi testez pe toți. Și-atunci, cifrele nu mint, că n-ai cum să le falsifici. Avem aparate care înregistrează exact. 

„Adaptăm programe de la Arsenal, Benfica, Parma”

Și vei continua să testezi?
Da, vreau să dezvolt în continuare, președintele Federației mă susține, pentru că vor fi niște costuri. Vreau să creez un program așa cum există la cluburile mari din Europa. Am și avantajul că există jucători români la echipe de juniori din campionate puternice, iar ei îmi dau programele lor. Am și de la Cîrjan, de la Arsenal. Eu le adun pe toate, am și de la Benfica, de la Parma.

Faci aceleași programe aici?
Nu, eu le adaptez pentru noi. Modul lor de lucru îl înțeleg, pentru că am făcut și eu acum 20 și ceva de ani. Erau tot progrme individuale, dar alt stil. Lucrurile s-au schimbat și se schimbă mereu în fotbal și aceste programe trebuie actualizate, adaptate la noile generații. Aici greșesc foarte mulți. Acum se cere cu totul altceva și trebuie să adaptăm la generațiile astea. Îmi mai spun antrenori: „Păi eu acum 20 de ani l-am scos pe ăla sau acum 30 de ani l-am scos pe ăla”. Eu le zic în felul următor: „Felicitările mele, foarte bine, dar s-au schimbat multe între timp”. Și se tot schimbă. Acum se caută cu totul și cu totul altceva. Uite, se pune accent peste tot pe viteză. Și-apoi celelalte.

Ți-ai creat o listă cu jucători pe care i-ai remarcat?
Da, creăm o listă, le facem programe. Mulți dintre cei pe care i-am identificat nu sunt la loturile naționale. Au niște calități native, dar nu sunt munciți. M-am întâlnit cu portughezii mei anul acesta, când am jucat cu Portugalia în Ghencea, și i-am întrebat care e diferența între noi și ei. Mi-au zis un singur lucru: „Voi sunteți mai talentați ca noi. Problema voastră este că nu știți să munciți cu jucătorii”. Ei sunt o țară mai mică decât noi, dar știu să lucreze cu jucătorii. Bine, ei mai au un alt avantaj, că le-am zis eu: „Ok, ok, voi mai aveți un avantaj cu fostele voastre colonii din Africa. Vă ridică nivelul”. Marea majoritate a africanilor sunt nativi, exact ce am încercat să caut eu, nativii. Adică viteza. De ce am căutat viteza? Aceasta nu se poate îmbunătăți, nu se antrenează foarte mult. La viteză poți să corectezi tehnica de alergare, unde mai poți câștiga un pic, și plecarea, forța explozivă. Apropo, am descoperit că există o școală de viteză...

„Prin muncă, poți să ajungi sus”

În România?
Nu, în Elveția. E un fost antrenor care a pregătit foștii campioni ai Elveției. El mi-a explicat care este diferența între un jucător care scoate în primii 10 metri 1,7 secunde versus unul cu 1,8. Ei bine,  la finalul celor 10 metri, cel care scoate 1,7 e în fața celui cu 1,8 cu 58 de centimetri, deci jumătate de metru. Practic, i-a luat fața. În fotbal, contează acum fiecare detaliu. Dar să zicem că unul nu are viteză, ci mai mult tehnică. Atunci, trebuie să-l duci în zona aia, să muncească mai mult pe tehnică, să rămână după fiecare antrenament, să-i faci program. La zid, la centrări... Îmi spunea Constantinovici, care l-a prins în Olanda, la Heerenveen, pe Van Nistelrooy, că acesta era foarte slab la începuturile carierei, dar, după fiecare antrenament, rămânea cu antrenorul secund și lucra suplimentar. Îi dădea pase, șut la poartă, centrări, tehnică. Și uite unde a ajuns Van Nistelrooy. Deci, se poate. Prin muncă se poate. 

Mi se pare senzațional ce-mi spui. N-ar trebui să te concentrezi mai mult pe aceste lucruri, să creezi un departament puternic de Dezvoltare?
În primul rând, eu vreau să dau un exemplu. Preiau de afară lucruri care funcționează...

Asta trebuia făcut de mai mult timp...
Trebuia făcut de academii.

Federația putea să ajute.
Dar ajută Federația. Asta vorbeam și cu omul de la UEFA, care dă acceptul pentru banii ce vin la academii în funcție de topul anual. Academiile primesc bani, adică Federația ajută. Nu știu cum sunt gestionați acești bani...

Banii vin de la UEFA, Federația putea face mai multe pe consiliere.
Degeaba vin eu către tine, dacă tu nu vrei să faci. De-aia vreau să dau și drumul la acest program, să-l fac cum e pe afară și sper să am succes cu câțiva jucători care nu erau în vederile loturilor și care să ajungă la un nivel bun. Poate n-o să-l descopăr pe Van Nistelrooy, dar măcar niște jucători care să facă pasul mai sus.

„Nu mai merge ca pe vremuri, cu ochiul”

Nu pe Van Nistelrooy, dar poate pe Marius Niculae...
(râde) În momentul în care ai succes, lumea vine către tine, ca să descopere rețeta. Și-atunci, îmi va fi mult mai ușor să le transmit ceea ce e deja confirmat. Aici e munca cea mai mare. Trebuie să-i verifici pe jucători, pe antrenori că lucrează cu ei. Sunt jucători din toată țara, eu nu pot să-i țin în cantonament, cum era pe vremea Luceafărului. Așa era ideal. Te duceai la școală, cantonament, masă, casă și îi aveai sub control la antrenamente. Fiind acum prin țară, mă gândesc că din 20 de jucători cât voi avea în programul ăsta, măcar doi-trei să ajungă de Liga 1. Jucători pe care nimeni nu i-a văzut în felul acesta. Când am dat testările astea, unii antrenori îmi ziceau: „Uite, jucătorul ăsta e cel mai rapid de aici, o să vezi”. Și au fost surprinși să vadă că nu acela era ce mai rapid, ci un altul. Aparatul nu minte. Dacă nu-i testezi, n-ai de unde să știi. Nu mai merge ca pe vremuri, cu ochiul. Ăsta o s-ajungă, ăsta n-o s-ajungă. Bineînțeles, partea fizică, partea tehnică sunt legate foarte mult de partea mentală. 

Ați putea să testați toate academiile de fotbal din România?
Păi eu m-am dus la cele 24, mai am una aici, în București. M-am dus în țară, și în Ghencea, la CSA Steaua, și în baza FCSB, m-au lăsat cei de acolo, am vorbit cu Meme Stoica, apoi la Rapid. Din ianuarie, sper să-i dau drumul. Sunt multe de făcut, cluburile nu le știu. De exemplu, testele de alergeni. Ce trebuie să mănânce, ce nu trebuie să mănânce. Ce îi face bine, ce nu-i face bine. 

Păi acum ce mănâncă?
Acum, copiii mănâncă orice. Și sunt alimente care nu le fac bine. Dacă lucrezi la sală și mănânci cartofi prăjiți și mai știu eu ce prostii, burgeri și toate cele, nu-ți fac bine pentru mușchi, să poți să-i dezvolți. 

„Mâncam la popotă, nu știam ce-i ăla nutriționist”

Când erați în activitate, voi țineați cont la mâncare?
Noi mâncam ce ni se dădea. La Dinamo, când am venit eu, mâncam la popotă și eram serviți de militari. Mă refer la perioada în care am crescut. Erau alte vremuri, dar ne-am adaptat. Acum au foarte multe pe care noi nu le aveam. Nutriționist, antrenor personal. Sunt jucători afară care își plătesc antrenori să lucreze suplimentar. 

Actualii jucători de la națională parcă nu mai au spiritul acela pe care il aveați voi. Nu ți se pare?
Sunt alte generații. Fiecare generație a avut stilul ei. Poate cei din generațiile dinaintea noastră au fost și mai răi decât noi. Depinde și de filozofia cluburilor unde sunt crescuți. Eu, la Dinamo, am fost crescut numai cu gândul la locul 1. Nu există locul 2 și să-i bat pe Steaua, asta mi s-a inoculat. Locul 2 era eșec. Asta a fost mentalitatea cu care am fost crescut aici. Depinde cum ești îndoctrinat de mic și cum ești crescut.