Mihai Costea, nostalgic la revenirea pe stadionul Ghencea: „Păcat că nu joacă cealaltă echipă aici! Cea adevărată e la Gigi Becali!”
Mihai Costea a revenit pe stadionul din Ghencea, cu ocazia jocului de verificare dintre CSA Steaua și Viitorul Dăești, încheiat 5-0 pentru elevii lui Daniel Oprița.
CSA Steaua a disputat un amical în compania Viitorului Dăești, locul 5 în Seria 6 din Liga 3. Liderul din al doilea eșalon s-a impus fără emoții, cu un veritabil 5-0, datorită golurilor înscrise de Atanas Trică (18 ani), Darius Oroian (19 ani), Razvan Florea (16 ani) și Tsvetelin Chunchukov (28 ani), cu o dublă.
Pentru Viitorul Dăești a jucat și Mihai Costea (34 ani). Atacantul a semnat în această iarnă cu echipa din Liga 3 și este hotărât să pună umărul pentru ca echipa din Vâlcea să promoveze.
Mihai Costea o vrea pe FCSB în Ghencea
La finalul partidei însă, la revenirea pe stadionul din Ghencea, fostul jucător al Stelei București (n.r. actuala FCSB) și al Universității Craiova (n.r. actuala FCU Craiova) a mărturisit că dorește să vadă clubul patronat de Gigi Becali (64 ani) disputându-și meciurile de pe teren propriu pe noua arenă de 100 de milioane de euro.
„Sunt bine, am făcut și eu câteva antrenamente cu noua mea echipă. Este primul amical pentru noi, după câteva zile de antrenament și nu e ușor. Am întâlnit o echipă bună, care este în fruntea Ligii 2 și a fost puțin greu. Dar o să ne pregătim bine și o să începem cu gândul de a promova.
(Reporter – Cum te simți în Ghencea?) Foarte bine, e o plăcere să joc aici. Păcat că nu joacă și cealaltă echipă aici (n.r. – FCSB). (Reporter – Crezi că ar trebui să fie lăsată și FCSB să joace aici?) Da, de ce nu? Părerea mea, ar fi cel mai bine să fie o echipă și să fie fotbalul ca înainte.
Din păcate s-au despărțit și Craiova și Steaua și din această cauză are de pierdut doar fotbalul. (Reporter – Care sunt echipele adevărate?) Cea a lui Mititelu și cea a lui Gigi Becali”, a declarat Mihai Costea la finalul jocului de verificare dintre CSA Steaua și Viitorul Dăești.
FCSB poate depune cerere să joace în Ghencea
Klaus Iohannis (63 ani) a promulgat legea privind transparența utilizării bazelor sportive publice. Iar FCSB și-a anunțat deja intenția de a juca partidele de pe teren prorpiu pe stadionul din Ghencea.
De altfel, Gigi Becali (64 ani) a anunțat că Peluza Sud i-a mărturisit că atunci când FCSB își va redobândi palmaresul și numele, ultrașii vor reveni alături de clubul din Liga 1.
„O să facem o cerere să jucăm acolo (n.r. – în Ghencea). Cu siguranță ne place să jucăm acolo, dar nu vreau scandaluri, să se bată între ei, nu-mi place.
Ei au spus așa, cei de la Sud: 'Când iei palmaresul, culorile și numele, venim la echipă'. Ei să aștepte doi-trei ani și le voi lua. Se vor termina toate!”, a declarat Gigi Becali pentru DigiSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News