Mihai Rotaru a pus ochii pe antrenorul bulgar pe care l-a dorit și FCSB în trecut

Mihai Rotaru a pus ochii pe antrenorul bulgar pe care l-a dorit și FCSB în trecut Fotbal intern
Universitatea Craiova a pierdut fără drept de apel meciul cu Petrolul Ploiești din etapa cu numărul 13 a Superligii, scor 1-3, iar Mihai Rotaru a decis să schimbe antrenorul.

Corneliu Papură a fost tras pe linie moartă de finanțatorul de la Craiova, după ce fanii au cerut insistent demisia acestuia la meciul cu Petrolul.

Rotaru s-a orientat rapid, iar primul pe lista sa, potrivit GSP, ar fi în momentul de față bulgarul Valentin Iliev (43 de ani), care s-a aflat și pe lista FCSB-ului în această vară.

Valentin Iliev, care a evoluat în perioada în care activa ca fotbalist în tricoul lui FCSB, a obținut licența PRO, iar acum se află pe banca echipei secunde a lui ȚSKA 1948 Sofia, pe care a preluat-o la finalul lunii septembrie 2023.

Bulgarul nu ar fi la prima experiență la Universitatea Craiova, acesta a mai colaborat în perioada 2018/2029 cu Mihai Rotaru, când a făcut parte din staff-ul echipei din Bănie.

Și ca fotbalist Valentin Iliev a îmbrăcat tricoul Universității Craiova în sezonul 2015-2016. În România, fostul fundaș central a mai evoluat pentru echipa lui Mititelu, dar și la FCSB.

Martinovic: „Iliev e o soluție bună pentru orice club!”

Novak Martinovic, fost coleg cu Valentin Iliev la FCSB între anii 2011 și 2012 i-a făcut o caracterizare superbă bulgarului, recomandându-l pentru postul de antrenor.

„Știu că a făcut treabă în Bulgaria ca antrenor. E un mare pas înainte pentru el și merită asta din plin. A fost unul dintre cei mai profesioniști jucători alături de care am jucat, sunt sigur 100% că, așa cum a fost ca jucător, este și antrenor.

Este devotat. E drept, e sincer, nu e o persoană care să spună ceva, dar să facă altceva. Cred că Iliev e o soluție bună pentru orice club. Nimănui nu îi e ușor cu Becali, atât Becali, cât și el, au o mare credință în Dumnezeu și în biserică, sunt foarte credincioși”, a afirmat Novak Martinovic, potrivit gsp.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!