Mihai Stoica a dezvăluit cine va fi căpitan la FCSB după transferul lui Florin Tănase
FCSB l-a prezentat oficial pe Florin Tănase în cursul zilei de miercuri.
După mai multe săptămâni de negocieri, Gigi Becali a reușit să îl convingă pe Florin Tănase să revină la gruparea roș-albastră.
Patronul de la FCSB a dezvăluit că jucătorul va încasa un salariu lunar de 29.000 de euro și că va avea o clauza de reziliere cu totul specială inclusă în contract.
"A semnat pe doi ani. Poate pleca când vrea el. Dacă pleacă atunci când vrea el, dă banii înapoi. Toți banii pe care i-a încasat. Nu i-am pus clauză de un milion de euro, ci doar dă banii înapoi. Dacă vrea să plece și o echipă îi dă două milioane de euro salariu, dă și tu 600.000, 700.000", a declarat Gigi Becali.
Cine va fi căpitan la FCSB după revenirea lui Florin Tănase
Mihai Stoica a declarat că nu se pune vorba de schimbarea căpitanului după noul transfer al campioanei României. Înainte de plecarea din 2022, Florin Tănase era liderul roș-albaștrilor.
"(n.r. Se pune problema schimbării căpitanului?) Nu s-a discutat asta şi nu cred că poate să intre în discuţii. Pentru Olaru ar fi o chestie greu de explicat, nu s-a discutat. A venit şi s-a reîntors Vlad Chiricheş, nu a luat banderola.
Nu mi se pare normal. Căpitan este Olaru în momentul ăsta.
În momentul în care vrei să responsabilizezi un jucător, poate să fie asta o variantă. Gigi făcea asta în trecut. Eu cred că vestiarul trebuie să impună căpitanul unei echipe.
Mi se pare normal ca cea mai importantă voce din vestiar să fie căpitan", a declarat oficialul FCSB, la Prima Sport.
Florin Tănase, discurc lacrimogen după revenirea la FCSB: "Sunt nerăbdător!" pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News