Mihai Stoica își pregătește ieșirea din „scenă”! Oficialul FCSB a dezvăluit pe cine „crește” pentru a-i lua locul
Mihai Stoica (58 de ani) a nu intenționează să mai ocupe pentru mult timp funcția de director sportiv la FCSB, motiv pentru care pregătește pentru un jucător emblematic al „roș-albaștrilor”.
Vlad Chiricheș (34 de ani), crede MM, ar fi omul potrivit pentru a prelua funcția pe care el a deținut-o pentru mulți ani la FCSB.
În contextul în care Răzvan Burleanu a anunțat că cluburile din România ar putea să fie obligate să aibă un director sportiv cu studii de specialitate, MM Stoica și-a exprimat convingerea că Vlad Chiricheș ar fi omul potrivit pentru FCSB.
Mihai Stoica: „Ar fi cureaua de transmisie!”
„Am pe cineva în minte, să fie director sportiv și să și joace în același timp. Sper să joace cât mai mult timp de acum înainte, dar când se decide să nu mai fie jucător, l-aș dori lângă mine. E vorba de Vlad Chiricheș.
E singurul jucător alături de care am lucrat și nu mi-e rușine să zic că am de învățat. El a colaborat, printre alții, cu Ancelotti, Sarri și De Zerbi. Dacă nici de la el nu avem de învăța...
Ar fi cureaua de transmisie către fotbalul mare. L-aș vedea director sportiv dacă va vrea să îmbrățișeze cariera”, a spus Mihai Stoica la Orangesport.
Vlad Chiricheș a revenit la FCSB în această vară din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Cremonese.
8.5 milioane de euro a obținut FCSB în schimbul fundașului central, în 2013, când l-a cedat la Tottenham (al treilea cel mai scump transfer din istoria clubului).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News