Mihai Stoichiță explică alegerea de la naționala U20
Bogdan Lobonț e de azi selecționer al reprezentativei U20.
Mihai Stoichiţă a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că naţionala U20, nou înfiinţată şi care va fi antrenată de Bogdan Lobonţ, nu are obiective imediate, ci de a furniza jucători pentru selecţionata de tineret.
"Scopul acestei echipe este tranziţia către echipa U21, să aibă o experienţă internaţională extraordinară. Şiragul acesta de meciuri cu echipe foarte puternice va aduce un plus de valoare acestor jucătorii posibil participanţi la Campionatul European U21 din 2023.
Ne-am gândit şi am decis ca antrenorul acestei echipe să fie Bogdan Lobonţ, o figură care a mai lucrat în cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Are experienţă internaţională vastă. Vine din campionate de unde ai de învăţat doar de bine, din Olanda din Italia şi astfel s-a luat această hotărâre.
Aveam mare încredere în el că va forma o echipă care nu are un obiectiv imediat ci unul pe termen lung, de a furniza jucători la lotul de 21", a declarat Stoichiţă la prezentarea antrenorului echipei naţionale U20, Bogdan Lobonţ.
Stoichiță: "Pancu era unul dintre cei de pe lista de la U21"
El a precizat că Daniel Pancu nu a fost printre favoriţi ca antrenor la U20, aflându-se în cărţi pentru naţionala de tineret, unde a fost instalat Florin Bratu.
"Pancu era unul dintre cei de pe lista de la U21, în niciun caz nu era pe listă pentru U20. Pancu este foarte bun prieten, dar eu nu aleg singur. Am văzut o altă declaraţie că fac schimbările la echipele naţionale. Cum să faci aşa ceva?
Este incredibil, am mai spus-o, rolul meu aici este de sfătuitor, sunt oameni maturi care pot lua decizii. Am fost antrenor şi respect meseria asta şi pe oamenii care o practică. Sunt primul care luptă împotriva acestor lucruri", a mai spus Stoichiţă.
Recent înfiinţata echipă naţională sub 20 de ani a României, care va fi condusă de antrenorul Bogdan Lobonţ, va participa, începând din toamna lui 2021, într-o competiţie amicală alături de selecţionate puternice ale Europei.
Turneul care reuneşte 8 selecţionate U20 de pe continent a debutat în sezonul 2017-2018. Prin această competiţie se oferă o experienţă internaţională jucătorilor care fac tranziţia de la nivel U19 spre naţionala de tineret.
Programul naţionalei U20 din această toamnă, care poate suferi însă modificări în contextul evoluţiei pandemiei, este următorul:
- 2 septembrie: România U20 - Portugalia U20
- 6 septembrie: Anglia U20 - România U20
- 7 octombrie: România U20 - Cehia U20
- 11 octombrie: Germania U20 - România U20
- 11 noiembrie: România U20 - Polonia U20
- 15 noiembrie: Italia U20 - România U20
Echipa naţională U20 a României a fost înfiinţată în urma deciziei Comitetului Executiv din noiembrie 2020, din dorinţa de a oferi continuitate tinerelor generaţii. România este singura ţară din Europa de Est cu o selecţionată la acest nivel de vârstă.
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News