Miliardar la 84 de ani, Ion Țiriac a dezvăluit care este cel mai mare regret al vieții sale

Miliardar la 84 de ani, Ion Țiriac a dezvăluit care este cel mai mare regret al vieții sale Fotbal intern

Ion Țiriac (84 de ani), considerat cel mai bogat român, cu o avere estimată de Forbes la 2,1 miliarde de dolari, a reflectat asupra succesului pe care l-a avut în viață și a încercat să ofere o definiție bogăției.

Țiriac a construit un imperiu prin investiții strategice în domenii diverse, de la sectorul bancar la asigurări și imobiliare. Însă, el consideră că a pune accent doar pe latura materială este o greșeală: "Toată lumea își măsoară averea numai în bani. Ceea ce este absolut greșit, după ce îi ai. Să măsori în bani după ce-i ai nu te ajută la absolut nimic."

Țiriac a susținut într-un interviu acordat pentru GSP, că pentru el satisfacția nu vine din acumularea de bunuri materiale, ci din contribuția adusă: "Ajung la Steve Jobs! Mă uit la camera asta cu patru pereți și-mi spun ăștia că o să mor. Ce-am făcut în viața asta? Mulți îmi zic că am făcut mult, mult de tot. Dar n-aș mai face la fel."

Marele regret al lui Ion Țiriac

Lipsa timpului petrecut alături de familie și prieteni, marele regret al lui Ion Țiriac: "N-am avut timp pentru familie, pentru prieteni și-mi spun că nici cămașa asta n-o mai iau cu mine mâine. Ăsta este rezultatul! Nu este macabru, asta este realitatea!"

Țiriac, despre bogăție și sărăcie: "Bogăția, sărăcia... Niște noțiuni pe care în ziua de astăzi nu prea le avem. Eu oameni săraci încă n-am văzut! Iar cei care nu pot să pună mâna pe-o mătură, aia e treaba lor!”, a spus Țiriac, subliniind: "Eu n-am plecat de la mătură, dar am pus zeci de mii de metri pătrați de mochetă. De fiecare dată când organizam Cupa Davis și-aveam și respectabila vârstă de 40 de ani. Și puneam singur mocheta. Cum o făceam eu nu făcea nimeni. Iar dacă nu făceam eu, nu ieșea ca lumea."

Potrivit fiului său, fostul jucător de tenis alocă anual 25% din profitul companiilor sale către proiecte caritabile. Totuși, Țiriac senior a declarat de curând să și-a donat toată averea către fundația pe care o deține.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!