VIDEO EXCLUSIV Ministrul Novak despre ordinul controversat pe care l-a dat: ”Burleanu mă sprijină, trebuie să facem curat în curtea noastră!”

Eduard Novak, ministrul sportului, a inițiat măsura care prevede că minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în meciuri oficiale trebuie să fie români.

Controversatul ordin emis de ministrul sportului, Carol Eduard Novak, a fost explicat chiar de către inițiatorul măsurii într-un interviu pentru emisiunea ”Ora exactă în sport” de la PRO ARENA.

Este vorba despre ordinul-șoc care prevede ca minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în meciuri oficiale trebuie să fie români.

”Eu cred că ordinul pe care l-am dat a fost primit foarte pozitiv. Desigur, au fost păreri împărțite. Pentru unii, este o soluție, o speranță pentru sporturile de echipă. Ani de zile, cluburile au făcut ce-au vrut, dar astăzi vedem că handbalul, fotbalul sau alte sporturi de echipă nu mai au rezultate.

Ne-am dat seama că în primul rând trebuie să facem ordine în curtea noastră. Discuțiile au început anul trecut cu federațiile, le-am solicitat propunerile lor. Desigur că între timp s-au schimbat unii președinți - la baschet, handbal, volei.

Am zis că nu mai am timp de așteptat, cu o altă ordonanță, hai să reglementăm printr-un ordin, pe care îl asum eu. Federațiile ar fi trebuie să facă acest lucru, să reglementeze ele.

Ordinul intră în vigoare în sezonul 2022-2023. În acest moment, singura negociere este cea legată de timp, o să negociem asta cu federațiile. 

Îmi asum această decizie, care într-adevăr este din scurt. Cu siguranță, peste câțiva ani, când vor veni și rezultatele, toți vor fi mulțumiți de acest ordin”, a explicat ministrul Novak în interviul oferit în exclusivitate la PRO ARENA

”Domnul Burleanu mă sprijină, singura problemă a lui este timpul, pentru că este din scurt, sper să conștientizeze toți liderii federațiilor că le vreau binele. Cum a făcut Ungaria, asta trebuie să facem și noi, să fim consecvenți”, a mai spus Novak.

Foto: frf.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!