Mircea Lucescu a acuzat de blat două cluburi din România. Unul a replicat: ”Solicităm cu respect retragerea”
Mircea Lucescu a avut o reacție surprinzătoare la adresa două cluburi din România.
”Il Luce” a susținut că Unirea Urziceni, echipă desființată în 2011, a fost ajutată să câștige titlul în sezonul 2008-2009, la fel ca Oțelul Galați în ediția 2010-2011.
”(n.r. V-aţi dorit să mai antrenaţi echipa naţională?) Au mai fost câteva tentative, dar nu am fost foarte decis. Nu vreau să mă mai întorc în trecut. În perioada aia nu era nevoie de mine, la tot ce se întâmpla în fotbalul românesc atunci, cu Mircea Sandu.
Câştigau echipele pe care le voiau ei. Unirea Urziceni a câştigat pentru că a vrut cineva, Oţelul Galaţi a câştigat tot pentru că a vrut cineva. S-au dat bani mulţi atunci. Aşa se spune, aşa am auzit”, a spus Mircea Lucescu, potrivit OrangeSport.
Mircea Lucescu a acuzat de blat două cluburi din România. Unul a replicat: ”Solicităm cu respect retragerea”
Oțelul Galați a emis un comunicat oficial în care a respins acuzațiile lui Mircea Lucescu. Clubul a soliciat ca antrenorul să retragă declarațiile care ”au pus într-o lumină nefavorabilă integritatea” Oțelului.
”În urma declarațiilor recente făcute de domnul Mircea Lucescu referitoare la titlul de campioană națională obținut de Oțelul Galați în sezonul 2010-2011, clubul nostru dorește să clarifice următoarele aspecte:
SC Oțelul Galați respinge categoric orice afirmație care pune la îndoială integritatea și meritul sportiv al titlului de campioană obținut în sezonul menționat. Această victorie a fost rezultatul muncii asidue, pasiunii, dedicării și disciplinei implicate de întregul colectiv al echipei, de la jucători la staff-ul tehnic și administrativ.
Clubul Oțelul consideră că aceste performanțe sunt reflectarea directă a valorilor noastre: muncă, corectitudine și respect pentru sport. Reiterăm angajamentul nostru față de principiile fair-play-ului și integrității în sport.
De asemenea, subliniem că performanțele obținute pe teren de echipa noastră în acel sezon au fost conduse și inspirate de antrenorul Dorinel Munteanu, unul dintre cei mai respectați și valoroși tehnicieni din fotbalul românesc. Competența și integritatea sa nu pot fi contestate, fapt demonstrat nu doar în perioada respectivă, ci și în prezent, în noul său mandat la conducerea tehnică a echipei.
În contextul recentelor declarații publice ale domnului Mircea Lucescu, care au pus într-o lumină nefavorabilă integritatea clubului nostru, SC Oțelul Galați își exprimă dezamăgirea și solicită cu respect retragerea acestor afirmații. Ne dorim să menținem un mediu sportiv bazat pe respect și corectitudine, unde performanțele sunt recunoscute și celebrate în mod just. Prin urmare, considerăm că o retractare a declarațiilor care ne-au afectat reputația ar contribui semnificativ la clarificarea situației și ar reafirma valorile de integritate și sportivitate pe care comunitatea fotbalistică românească le promovează.
SC Oțelul Galați își exprimă în continuare respectul față de toți cei implicați în fotbalul românesc și internațional și își reafirmă dedicarea pentru promovarea unui sport curat și competitiv”, se arată în comunicatul emis de Oțelul Galați.
Cum arată play-out-ul Superligii României
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News