Un membru important din Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal, Aurel Țicleanu, a intervenit și a catalogat ieșirea antrenorului de la Universitatea Craiova drept una disproporționată, apărând gestul lui "Il Luce".

Țicleanu, fost mare jucător al oltenilor, consideră că telefonul dat de Lucescu lui Gigi Becali înaintea meciului cu Universitatea Craiova a fost doar o formă de politețe, lipsită de intenții ascunse, și că reacția lui Rădoi este forțată.

"Dacă mă văd cu Meme, nu-i spun baftă? Dacă mă văd cu Mirel, nu îi spun baftă? E o formă de încurajare care n-are nimic ascuns. Mie mi se pare că... Puțin exagerat", a transmis Aurel Țicleanu, la PrimaSport. Acesta a adăugat că Rădoi ar putea folosi momentul doar ca pe o strategie de a-și motiva propria echipă: "Dacă o foloseşte ca motivare pentru jucătorii lui e în regulă".

Atacul lui Rădoi care a inflamat spiritele

Totul a pornit de la conferința de presă a antrenorului de la Universitatea Craiova, care s-a arătat uluit de gestul selecționerului. Rădoi a acuzat lipsa de imparțialitate a lui Mircea Lucescu, având în vedere că acesta convoacă jucători de la ambele echipe la lotul național.

"Pentru mine e ceva şocant că un selecţioner al României poate avea o astfel de declaraţie în care sună un alt patron şi spune că şi-ar dori ca o echipă să câştige faţă de cealaltă. Nu am crezut până nu am văzut singur. Înţeleg că susţii o echipă, dar nu poţi să o faci aşa pe faţă. Nu putem face aceste mizerii", a tunat Mirel Rădoi.