MM Stoica e convins: „Dinamo se salvează!” Schimbarea surprinzătoare pe care o pregătesc „roș-albii” în această iarnă
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, este de părere că Dinamo va reuși să se salveze în acest sezon de la retrogradare în ciuda situației dificile pe care o are în clasament.
Dinamo ocupă penultimul loc în Superliga, însă Mihai Stoica este de părere că marea rivală se va salva de la retrogradare, deoarece a schimbat echipa de scouting.
În plus, oficialul liderului din Superliga a dezvăluit că oficialii din „Groapă” intenționează să aducă la echipă un director sportiv croat.
Dinamo pregătește o mutare surprinzătoare
„Nu! La Dinamo s-au făcut schimbări, am înţeles că era un serviciu de scouting ieşit din comun şi veneau jucători slabi. Sunt unii care predau cursuri, dar n-ai făcut scouting în viaţa ta.
Am înţeles că vine director sportiv croat. Eu zic că se salvează Dinamo. Eu cred că Kopic, m-am uitat la CV-ul lui, nu e ceva ieşit din comun, dar a fost şeful academiei la Dinamo Zagreb, interimar apoi, e colos pentru Europa de Est. Eu cred că l-au adus bine”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orangesport.
Dinamo ocupă penultimul loc în clasamentul Superligii, cu 16 puncte, șapte mai puține decât Poli Iași, ocupanta locului 14 (care duce la baraj).
În primul meci oficial din acest an, Dinamo o va întâlni pe Petrolul Ploiești, în deplasare, pe stadionul „Ilie Oană”, duminică, de la ora 20:00, în etapa cu numărul 22 din Superliga.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News