Momentul în care bodyguarzii lui Abramovich l-au "vânat" pe Ioan Becali. "Priveam cu coada ochiului"

Momentul în care bodyguarzii lui Abramovich l-au vânat pe Ioan Becali. Priveam cu coada ochiului Fotbal intern

Adrian Mutu (43 de ani) a povestit episodul în care a intrat în pământ de rușine. 

Transferat la Chelsea în 2003 de la Parma, prin intermediul agenției de impresariat condusă de Ioan Becali, Adrian Mutu a impresionat la început pe Stamford Bridge. Aflat într-o formă extraordinară, piteșteanul putea să aibă o altă traiectorie în Premier League, însă cauzele plecării sale după doar un an din Anglia sunt arhicunoscute. 

Fotbalist de clasă, actualul antrenor de la Rapid are și har de povestitor. Recent, Mutu (7 goluri în 34 de partide pentru Chelsea) a povestit momentul stânjenitor în care a fost pus de fostul său impresar Ioan Becali. La unul dintre primele antrenamente ale trupei de pe Stamford Bridge, incisivul Ioan Becali și-a propus, dar a și reușit, în cele din urmă, să discute chiar cu Roman Abramovich.

  • Momentul In Care Bodyguarzii Lui Abramovich L Au Vanat Pe Ioan Becali

Ioan Becali vs Roman Abramovich

Miliardarul rus venise, înconjurat ca de fiecare dată de o cohortă de gărzi de corp, să-i salute pe fotbaliștii lui Chelsea. Cum a ajuns Mutu, de rușine, după panourile publicitare?

”Eram la primele antrenamente, Giovanni era la Londra și îmi zice ’las că vorbesc eu cu Roman, cu Abramovich’. Și i-am spus ’băi, Giovanni, n-ai cum să vorbești, pentru că el când vine, vine. Dar este mereu înconjurat de bodyguarzi’. 

El așa mergea, în centru, în timp ce gărzile de corp formau un cerc în jurul lui. Eram la antrenament, printre primele ale mele de la Chelsea. Se întâmpla acum 20 de ani, era mai lejer totul, nu ca acum. În fine, și Giovanni era în tribună, apare Abramovich care a venit să ne salute și să vorbească cu noi.

Apoi a plecat, înconjurat de bodyguarzi. La un moment dat, când noi am început antrenamentul, pasam cu mingea pe Stamford Bridge, iar Giovanni; ’Roman’. 

Când am auzit Roman, el s-a uitat în jur, iar eu m-am aruncat după panourile publicitare și mă gândeam ’mamă, poate îl iau ăștia acum că s-a luat de Abramovich’. S-au întors bodyguarzii spre el, dar Giovanni a început să vorbească pe rusește, că vorbește șapte limbi Giovanni, toate limbile din istorie. Mi-era rușine, priveam cu coada ochiului”, a mai spus Mutu, potrivit digisport.ro.

Marea Britanie i-a impus lui Roman Abramovich, recent, un set de restricții. 

Oligarhul rus vrea să se retragă din fotbal și a anunțat public că va vinde Chelsea, iar toți banii vor fi donați către victimele războiului din Ucraina. Până atunci, londonezii par să aibă probleme grave din punct de vedere financiar. Britanicii au ”înghețat” conturile clubului, astfel că nu se pot plăti bani nici pentru salarii!

În plus, mai mulți sponsori și-au manifestat intenția de a se retrage de la club, pentru a nu fi asociați cu războiul din Ucraina. Printre ei se numără și sponsorul principal al lui Chelsea, Three UK, care ”pompează” 40 de milioane de euro la campioana Europei!

FOTO: Agerpres

Adrian Mutu, conferință de presă înaintea meciului cu Dinamo 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!