Momentul în care Ousmane N'Doye a surprins tot staff-ul de la Vaslui. "Era feblețea mea!"

Momentul în care Ousmane N Doye a surprins tot staff-ul de la Vaslui. Era feblețea mea! Fotbal intern

Senegalezul venise de la o acțiune a primei reprezentative și a avut o dorință. 

  • Celebrul Viorel Hizo, un antrenor foarte valoros dar dur, i-a cerut lui N'Doye să se pregătească.

Apreciat de mai toți antrenorii care l-au avut elev în România, Ousmane N'Doye (43 de ani) l-a impresionat și pe Viorel Hizo. Pe vremea în care era la Vaslui, tehnicianul care azi împlinește 75 de ani l-a "testat" pe senegalez, care se întorsese după o acțiune a naționalei. 

Un tip cu o viață extrasportivă agitată, mijlocașul central dădea totul pe teren. Cu o disponibilitate de efort imensă, N'Doye părea că nu obosește vreodată. 

"Vă spun o poveste cu N'Doye, care a fost feblețea mea, un fotbalist extraordinar. El alerga, avea o capacitate de efort foarte bună, dar nu îi plăceau antrenamentele. Fusese plecat la echipa națională, s-a întors și a zis că era obosit. I-am zis „dacă vrei să te mai antrenezi vreodată cu mine, faci un antrenament acum, dimineață!”.

„Păi, cum să-l fac? Singur?". „Da. E ora 9. La 9:30 vin la teren secunzii Dulca și Zotincă, te antrenezi cu ei! Te chinui și faci antrenamentul!”. Am fost și eu să văd, Ousmane a făcut tot antrenamentul, ceea ce m-a ajutat enorm, a fost un exemplu pentru toți ceilalți", a povestit Viorel Hizo, într-un interviu pentru Gsp.ro.

Osumane N'Doye a fost aproape luna trecută să revină în România, la echipa 1 Decembrie. În cele din urmă, mutarea nu s-a mai concretizat. 

Ousmane N’Doye, fost internațional senegalez, a fost prima dată transferat în Liga 1 de Adrian Porumboiu, la FC Vaslui, în 2008. Mijlocașul a semnat ulterior cu Dinamo, Astra, Săgeata Năvodari, ASA Târgu Mureș sau CSM Deva.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!