Adrian Mutu a fost așteptat pe aeroport de soția Sandra și de băiatul său, Thiago, după primul cantonament la Petrolul.
VIDEO Mutu, așteptat de soție la revenirea din cantonament! Mihalcea a oferit declarația zilei
S-au întors în țară din cantonementul din Turcia primele patru echipe. Campionatul se reia în weekend.
La doar 19 ani, Mihnea Rădulescu de la Petrolul i-a atras deja atenția selecționerului Lucescu.
"Aceste vorbe mă motivează și îmi dau încredere în mine să fiu cea mai bună versiune a mea", a spus Mihnea Rădulescu.
Liderul U Cluj și ultima clasată, Buzău, au fost în același avion la întoarcerea din Antalya.
Mihalcea, declarație savuroasă
Adrian Mihalcea de la Slobozia a oferit declarația zilei când a fost întrebat dacă i-a fost dor de România.
"Nu neapărat, dar începe campionatul și atunci trebuia să ne întoarcem. Acum două zile erau 17 garde și în România, acum dintr-o dată a venit frigul", a spus Mihalcea.
Fotbalul din Superliga revine în această săptămână (vineri, 17 ianuarie) cu meciul dintre Unirea Slobozia și Sepsi OSK. În aceeași zi, campioana FCSB întâlnește FC Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News