După victoria cu FC Midtjylland, scor 2-0, campioana României și-a mărit considerabil șansele de a se califica în primăvara europeană, cel puțin în fașa barajului pentru optimi.
În urma evoluțiilor consistente, în perioada de mercato din iarnă, FCSB ar putea să piardă anumiți jucători, iar Adrian Ilie a numit trei dintre fotbaliștii campioanei care au șanse reale de a se transfera în străinătate.
"(n.r. – Ngezana) Din punctul meu de vedere, e un jucător important pentru FCSB și are calitate, dar de 10 milioane… nu cred. Clauzele se pun și să nu plece, acolo e situația, dup-aia trebuie să negociezi.
L-aș vedea într-un campionat mai bun, de exemplu poate să facă față la danezi foarte ușor… în Danemarca, în Norvegia la echipe importante. E foarte înalt, puternic, e destul de bun.
Mie îmi place mult Edjouma. Are meciuri în care dacă e folosit în fața apărării… După cum se vede, el are calitate foarte bună și-n timpul jocului și ieri când a intrat… FCSB-ul poate să vândă jucători, cred eu, de la 5 milioane în sus!
Șut, la fel, îl văd într-un campionat important, tot în jur de 5-6 milioane, dar nu genul să plece cum a plecat Coman în Arabia Saudită sau în țările respective. Aș prefera să meargă în campionate chiar dacă joacă, de exemplu, în liga a doua din Anglia, dar să se vândă cu 5-6 milioane și să joace acolo", a declarat Adrian Ilie, potrivit Fanatik.
FCSB, 9 absențe la restanța cu FC Botoșani
Duelul FC Botoșani - FCSB, o restanță din etapa a patra a Superligii, a fost programată de LPF joi, 21 noiembrie, de la ora 20:00. Meciul vine la doar trei zile după partida României cu Cipru, iar campioana dă cinci jucători sub comanda lui Mircea Lucescu.
Târnovanu, Șut, Olaru, Bîrligea și Miculescu vor fi în lot pentru partida cu FC Botoșani, însă nu și Ngezana și Radunovic, care au fost convocați pentru meciurile naționalelor din Africa de Sud, respectiv Muntenegru și nu se vor întoarce la timp în România.
"Ngezana și Risto Radunovic vor fi în afara lotului la meciul cu Botoșani", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Pe lângă cei doi, alți absenți ai lui FCSB sunt Alexandru Băluță, Baba Alhassan, Alexandru Pantea, Mihai Lixandru, Florin Tănase și Octavian Popescu. De asemenea, Vlad Chiricheș este incert.