Nedreptatea cea mai mare care i s-a făcut lui Marius Lăcătuș. "Fiara" reacționează după 29 de ani

Nedreptatea cea mai mare care i s-a făcut lui Marius Lăcătuș. Fiara reacționează după 29 de ani Fotbal intern

Marius Lăcătuș a jucat la două ediții ale CM (1990 și 1998) și la Campionatul European din 1996. 

Cu 84 de selecții și 13 goluri pentru echipa națională, Marius Lăcătuș rămâne unul dintre jucătorii determinanți ai primei reprezentative în a doua parte a anilor 80 și în anii '90. "Fiara", care după Campionatul Mondial din Italia s-a transferat la Fiorentina, apoi a mai jucat două sezoane la Oviedo, s-a întors în România, la Steaua, în vara anului 1993. A avut un rol esențial în performanțele echipei lui Dumitru Dumitriu și Mihai Stoichiță, într-o vreme în care trupa roș-albastră domina Divizia A și juca de trei ori consecutiv în grupele Ligii Campionilor. 

Lăcătuș și cea mai mare nedreptate care i s-a făcut în carieră

Marele regret al lui Marius Lăcătuș rămâne neconvocarea sa la Campionatul Mondial din 1994, unde naționala a ajuns până în sferturile de finală, eliminată la lovituri de departajare de Suedia. Lăcătuș vorbește și în prezent cu un amestec de emeoție și amărăciune despre episodul în care i s-a făcut cea mai mare nedreptate a carierei. Deși era principalul om al Stelei și avusese în acea campanie un rol important, Anghel Iordănescu, succesorul lui Cornel Dinu, demis după 2-5 la Kosice cu Cehoslovacia lui Peter Dubovsky, a decis să ia alți atacanți la World Cup. 

  • Steaua Cauta Lacatus Clubul Sportiv Al Armatei Face Angajari Pe Facebook 2 2

Pe lângă nouarul clasic, Florin Răducioiu, Tata Puiu i-a convocat pe Viorel Moldovan, Ion Vlădoiu și Marian Ivan. La Digisport, Marius Lăcătuș a fost întrebat dacă l-a iertat pe Anghel Iordănescu.

”Eram în Turcia, începuse Campionatul Mondial... Noroc că am pe cineva acasă care mă citește ca pe o carte. Mi-a zis 'Hai, ne luăm bagajele de aici, mergem acasă, ne luăm viza de America și plecăm în America să fii alături de colegi'. Soția, sigur. Doamne ferește! Am fost acolo, la hotel. Dacă ai ceva cu o persoană, încerci să o ocolești. Eu nu sunt genul de om care să poarte ranchiună.

Când am ajuns și eu antrenor, am început și eu să înțeleg anumite lucruri. Sunt decizii foarte greu de luat", a declarat Lăcătuș, pentru sursa mai sus menționată. 

Un alt mare regret al brașoveanului e generat de ultimul meci din preliminariile pentru CM 1994, cel cu Țara Galilor, de la Cardiff. 

"Durerea e mai mare când știi că ai făcut ceva pentru echipa aia. Ți-ai adus și tu un aport la punctele alea. N-am fost prezent doar să intru două minute, am jucat titular. Sigur că ai așa...

Eu am avut o problemă la meciul din Țara Galilor. M-am accidentat când am fost în Belgia. Cu o zi înaintea jocului, am făcut antrenament cu echipa. M-a întrebat cum mă simt, i-am zis că sunt bine, iar a doua zi am stat în tribună. I-am zis că sunt bine, dar că mai simt ceva la schimbările de direcție, o anumită jenă. Atunci, nea Puiu așa a hotărât”, a mai precizat Lăcătuș.

VIDEO Generația de Aur și-a anunțat retragerea (25.10.2023)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!