Neluțu Varga a reacționat prompt. Destăinuirea lui Dan Petrescu
CFR joacă luni, de la 21:00, cu Sepsi, în ultimul meci din runda a 14-a.
Pentru a le ridica nivelul mental elevilor lui Dan Petrescu, Neluțu Varga a fost în tribune la meciul cu Slavia, scor 2-0, partida din etapa a patra din faza grupelor Conference League.
A făcut anunțul în dimineața meciului, tocmai pentru ca Petrescu și jucătorii săi să știe că-l vor avea pe finanțator aproape, în tribune. Din cauza unor probleme medicale, omul de afaceri nu mai fusese de peste două luni la partidele campioanei.
Petrescu a vorbit despre relația pe care o are cu milionarul din fruntea campioanei, în contexul în care în urmă cu o lună între cei doi au existat câteva discuții și s-a pus problema ca "Bursucul" să plece, așa cum spunea Varga, într-un interviu pentru Pro TV și Sport.ro.
La conferința de presă de duminică, fostul fundaș dreapta de la Chelsea a dezvoltat subiectul.
"Eu cu patronul am vorbit tot timpul, nu am avut niciodată împreună discuții contradictorii. S-au mai băgat alte personaje care se mai bagă. Dar, eu cu patronul nu am avut niciodată. Mi-a dat mesaj (n.r. Neluțu Varga, după victoria cu Slavia), m-a felicitat.
Mi se pare normal, nu trebuie să facem nici nuntă, nici înmormântare. D-asta sunt și supărat, pentru că la unele meciuri se face nuntă și la unele înmormântări. Vreau să fim lăsați în pace cei de la Cluj, pentru că de când am fost eu, nu au fost probleme. Mai sunt și meciuri slabe, toți pierd", a declarat Petrescu, înaintea meciului cu Sepsi, de luni, programat în etapa a 14-a a Superligii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News