Nicolae Dică a fost în tribune la ultimul meci al echipei și își pregătește revenirea pe banca tehnică! Reacția antrenorului
Nicolae Dică (43 de ani), liber de contract după despărțirea de FCU Craiova ar putea prelua o nouă echipă în zilele viitoare.
Pe bară din luna august, Nicolae Dică este favorit în momentul de față să preia banca tehnică a Chindiei Târgoviște, care s-a despărțit de Vasile Miriuță.
Fostul antrenor al lui FCSB s-a ferit să dea un răspuns direct legat de acest subiect, însă a recunoscut că a fost în tribune la ultimul meci al celor de la Târgoviște și că nu ar respinge o ofertă, dacă l-ar încânta proiectul propus.
„Da am fost la meci la Târgoviște, dar nu pot să comentez dacă există vreun interes de la Chindia. Sigur, e posibil orice, dacă ar veni o ofertă bună chiar și de la un club de ligă secundă”, a spus Nicolae Dică, potrivit iAMSport.
Chindia Târgoviște ocupă locul nouă în clasamentul Ligii 2, cu 17 puncte, fiind la doar trei puncte de locul șase, ultimul care asigură prezența în playoff.
Târgoviștenii nu sunt însă în cea mai bună formă, reușid să câștige doar două din ultimele cinci meciuri, ajungând totodată la două jocuri fără victorie.
Despre Nicolae Dică
Dică s-a despărțit de FCU Craiova după doar o lună ( a preluat echipa pe 17 iulie și a plecat pe 19 august) şi a încheiat cu un bilanţ de două victorii şi trei înfrângeri.
În vârstă de 43 de ani, Nicolae Dică a mai antrenat formaţiile FCSB, FC Argeş şi CS Mioveni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News