Nicolae Dică știe cine va prelua naționala, după anunțul lui Dan Petrescu: "Eu așa simt"

Nicolae Dică știe cine va prelua naționala, după anunțul lui Dan Petrescu: Eu așa simt Fotbal intern

FRF este așteptată să anunțe numele noului selecționer luni, 20 decembrie, conform unui anunț recent făcut de Mihai Stoichiță.

După negocierile eșuate cu Mirel Rădoi, Gică Hagi și Răzvan Lucescu, Răzvan Burleanu a anunțat în urmă cu câteva zile că singura variantă cu care lucrează FRF în momentul de față este Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj.

Nicolae Dică îl vede pe Dan Petrescu selecționer

Reprezentanții Federației s-au întâlnit la finalul lunii noiembrie cu Dan Petrescu și i-au propus funcția de selecționer. Antrenorul campioanei a cerut timp de gândire și a spus că va da un răspuns după ultimul meci din acest sezon, care s-a disputat azi, contra lui FC Argeș, scor 1-0.

"Bursucul" a spus după meciul de la Cluj că nu a luat încă o decizie în privința viitorului său, urmân să aibă luni o întâlnire cu patronul Neluțu Varga. Problema este reprezentată de clauza de reziliere pe care o are Petrescu la CFR, una pe care FRF nu are de gând să o plătească. În ciuda acestor neînțelegeri, Nicolae Dică, fostul antrenor secund al echipei naționale, crede că "Super Dan" va fi noul selecționer al României.

"Este clar că își dorește să meargă după acea întâlnire. Dorința lui este de a veni la echipa națională, doar că intervine această clauză pe care el o are. Cred că au mai fost discuții între el și patronul echipei. Probabil într-o zi-două, dar eu cred că va veni, așa simt. N-a fost ca la domnul Hagi sau ca la Răzvan Lucescu. Aici au lăsat loc de intrepretări când a fost acea întâlnire, iar acum este clar. Proporția este mai mare de a veni la echipa națională decât de a nu veni.

Când te apuci de această meserie, e clar că îți dorești să conduci națională. Și cred că ăsta e un țel de-al lui. La CFR Cluj a câștigat trei campionate, iar Edi unul. A obținut aceste lucruri, e clar că e o provocare pentru el să califice echipa la un Campionat Mondial sau European. Chiar și Liga Națiunilor, e o grupă bună pentru noi. Nu facilă, dar este o grupă pe care o putem câștiga. Puteam pica cu Suedia, Norvegia și era mult mai greu", a spus Dică, la Telekom Sport.

Dan Petresu: "Nu am luat încă decizia. Mâine sau poimâine veți afla"

Petrescu spune că nu a luat încă decizia și urmează să aibă o întâlnire cu patronul Neluțu Varga, un anunț în privința echipei naționale urmând să fie făcut în cel mult două zile.

"Astăzi n-aș vrea să vorbesc despre acest subiect. Mâine trebuie să mă întâlnesc cu patronul echipei. Mâine sau poimâine veți afla mai multe. Nu am luat încă o decizie. Vreau să mă întâlnesc mâine cu patronul și să vedem care este situația în continuare", a declarat Dan Petrescu.

Mihai Stoichiță, președintele FRF, anunța recent că România va avea un nou selecționer până cel târziu la data de 20 decembrie. Rămâne de văzut dacă Federația va ajunge la o înțelegere cu CFR Cluj pentru a obține semnătura lui Petrescu, având în vedere că forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat ferm că nu va plăti clauza de reziliere a tehnicianului.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!