"Niște minciuni!" Oltenii, reacție dură după egalul cu Dinamo
Dinamo a reușit doar un egal, scor 1-1, în deplasare cu FCU Craiova, sâmbătă, în etapa a cincea a play-out-ului Superligii.
Meciul a fost echilibrat, cu ambele echipe având șanse de a marca. Dinamo a deschis scorul în minutul 43 prin Milanov, din pasa lui Goncalo Gregorio. Gazdele au egalat în ultimul minut regulamentar de joc, printr-o lovitură de cap a lui Vladislav Blănuță, după centrarea lui Baeten.
Egalul lasă Dinamo pe locul opt în play-out, cu 20 de puncte, la doar două puncte deFC Voluntari, care ocupă ultimul loc ce asigură salvarea directă. FCU Craiova rămâne pe ultimul loc, cu 18 puncte.
"Într-un final nu suntem mulțumiți, ne-am dorit victoria, dar acest punct ne dă speranțe. Mă bucur că am marcat, avem dorința de a ne salva. Am avut și puțin ghinion, n-am avut încredere, s-au adunat toate, a fost greu. În continuare e greu, dar nu ne pierdem speranțele", a spus Blănuță la finalul meciului.
Blănuță respinge zvonurile despre problemele din vestiare
Despre venirea lui Eugen Trică, atacantul Blănuță a spus: "Cred că am devenit o echipă, am devenit mai uniți, asta ne lipsea", a spus jucătorul lui FCU, subliniind faptul că problemele din vestiar "au fost niște mituri, niște minciuni. Am fost mereu unul pentru altul. Mai sunt 4 meciuri, 4 finale."
Dinamo are un program dificil în următoarele patru meciuri, urmând să joace cu FC Botoșani, FC Voluntari U Cluj și UTA Arad. Nici FCU nu va avea viață mai ușoară. Oltenii vor da peste FC Voluntari, U Cluj, UTA Arad și FC Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News