Noi SIGUR ii bateam! :) Cum s-au descurcat Liverpool si Tottenham impotriva echipelor romanesti
Liverpool si Tottenham vor juca finala Champions League din acest an, pe 1 iunie, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.
Liverpool a jucat de 15 ori impotriva echipelor romanesti, inregistrand 10 victorii, 4 egaluri si 1 infrangere. Singura infrangere a „cormoranilor” impotriva unui club din Romania s-a inregistrat pe 12 octombrie 1966, cand Petrolul invingea la Ploiesti, prin golurile marcate de Constantin Moldoveanu, Alexandru Boc si Mircea Dridea. Echipa engleza castiga atunci barajul disputat pe arena Heysel din Bruxelles si nu a fost niciodata eliminata de o trupa romaneasca. Remizele au fost obtinute de Dinamo (1970), Rapid (2000), Steaua (2003) si FCSB (2010).
De cealalta parte, Tottenham a jucat 5 meciuri impotriva echipelor din tara noastra, inregistrand 4 victorii si 1 egal, nesuferind nicio eliminare in fata romanilor. Egalul a fost obtinut de UTA Arad. In 1971, vicecampioana Romaniei eliminase in Cupa UEFA pe Austria Salzburg (4-1, 1-3), Zaglebie Walbrzych (1-1, 2-1) si Vitoria Setubal (3-0, 0-1). In sferturile de finala, aradenii reuseau, pe 21 martie 1972, pe celebrul "White Hart Lane", sa obtina o remiza, 1-1, pentru romani marcand internationalul Flavius Domide. Tottenham avea sa castige competitia, devenind primul club care isi adauga in vitrina Cupa UEFA, invingand in finala disputata in dubla mansa pe Wolverhampton Wanderers.
De altfel, victoriile echipelor romanesti impotriva celor din Anglia sunt extrem de putine de-a lungul istoriei: Petrolul - Liverpool 3-1 (1966), „U” Craiova - Leeds United 2-0, 2-0 (1979), Poli Timisoara - West Ham 1-0 (1980), Steaua - Aston Villa 2-1 (1997), Steaua - West Ham 2-0 (1999), Steaua - Southampton 1-0 (2003), Dinamo - Everton 5-1 (2005), Steaua - Middlesbrough 1-0 (2006), Manchester United - CFR Cluj 0-1 (2012), FCSB - Chelsea 1-0 (2013), West Ham - Astra Giurgiu 0-1 (2016).
LIVERPOOL CONTRA ECHIPELOR ROMANESTI:
1966-1967 / Cupa Campionilor Europeni / Turul 1 / Petrolul Ploiesti / 2-0, 1-3 + 2-0 (rejucare, Bruxelles)
1970-1971 / Cupa Oraselor Targuri / Turul 2 / Dinamo Bucuresti / 3-0, 1-1
1983-1984 / Cupa Campionilor Europeni / semifinala / Dinamo Bucuresti / 1-0, 2-1
2000-2001/ Cupa UEFA / Rapid Bucuresti / turul 1 / 1-0, 0-0
2003-2004 / Cupa UEFA / Steaua Bucuresti / turul 2 / 1-1, 1-0
2009-2010 / Europa League / Unirea Urziceni / turul 2 / 1-0, 3-1
2010-2011 / Europa League / FCSB / grupa / 4-1, 1-1
TOTTENHAM CONTRA ECHIPELOR ROMANESTI:
1971-1972 / Cupa UEFA / Rapid Bucuresti / turul 3 / 3-0, 2-0
1971-1972 / Cupa UEFA / UTA Arad / sferturi de finala / 1-1, 2-0
2006-2007 / Cupa UEFA / Dinamo Bucuresti / grupa / 3-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News