Liviu Ciobotariu a ținut să-și felicite jucătorii la finalul meciului, pentru că au crezut până la final că pot obține un rezultat pozitiv.
Totuși, tehnicianul de 53 de ani i-a și "urecheat" pe fotbaliștii Botoșaniului pentru i-au premis în primă instanță adversarului să marcheze prea ușor.
"Adversarul nostru a avut un singur contaatac în repriză doi. Îmi felicit jucătorii că au crezut în rezultat, e greu să întorci scorul, mai ales la Dinamo.
Sunt dezamăgit că facem aceleași greșeli că în meciurile anterioare, nu e normal. E mult de munca. Sunt mulțumit și cu acest egal, când ești condus cu 2-0 e bine că ajunge la 2-2. Cred că puteam să câștigam pe final.
Fanii dinamoviști, din nou la înălțime
Este o atmosferă senzaționala, te simți fotbalist, când joci pe un stadion plin, colorat în alb-roșu. Eu îi felicit pe suporteri pentru cum și-au susținut echipa.
În situația noastră toate meciurile sunt grele, le luam pe fiecare în parte, analizăm meciul acesta și după ne pregătim de Rapid.
100% suntem într-un progres în ceea ce privește posesia. Suntem într-un progres la atac. Noi jucăm, pasăm, tragere la poartă, marcăm.
Noi avem această problemă, nu e normal ca adversarul să ajungă doar o dată la poartă și să dea gol", a spus Liviu Ciobotariu la finalul meciului.
Dinamo câştigase celelalte patru meciuri jucate acasă în acest campionat. Dinamo rămâne cu o singură victorie în ultimele patru etape.
FC Botoşani a ajuns la cinci etape fără victorie, două egaluri şi trei eşecuri.