O echipa ISTORICA revine in fotbalul din Romania! Viseaza deja la Liga 1 si anunta investitii uriase
660 000 de lei. Atat a costat reaparitia unui club urias din istoria Romaniei in fotbal!
Brandul FC Arges a fost cumparat de Primaria Pitesti! Din toamna, SCM Pitesti, echipa nou-promovata in B, are toate sansele sa joace sub numele de FC Arges. In ultima sedinta a Consiliului Local Pitesti s-a decis cumpararea brandului aflat in posesia ANAF. Ofertele anterioare facute de comunitatea locala, in valoare de 100 000 de lei, respectiv 350 000 de lei au fost respinse de autoritatea financiara. Acum, lichidatorul judiciar Nicolae Enoiu, si-a dat acordul pentru ca marca sa ajunga la echipa antrenata pana in aceasta vara de Nicolae Dica.
"Cand FC Arges a intrat in procedura de faliment nu s-a putut face un plan de reorganizare pentru a salva clubul. Cupele si diplomele castigate de-a lungul timpului au fost donate cu titlu gratuit la Muzeul Sportului Argesean. Procedura de valorificare a brandului a inceput de la 311 320 de euro + TVA. In decursul a doi ani si jumatate au fost organizate 41 de licitatii, fara nicio finalitate.
Pretul a tot scazut. Craditorul principal, Ministerul de Finante, m-a anuntat ca accepta cedarea lui la 40% din valoarea evaluata. Interesul creditorului este sa recupereze cat mai mult. Sub aceasta valoare de 40% nu se poate discuta, iar alta metoda de valorificare nu exista", a explicat Enoiu, conform Liga2.ro.
"Este foarte important sa spunem ce ne dorim. Denumirea de FC Arges, promovarea in liga a doua si modernizarea stadionului pot aduce oamenii la meciuri. 30 iunie este data limita de schimbare a denumirii la FRF. Intr-o saptamana putem transfera numele catre SCM Pitesti", a explicat consilierul local Cristian Gentea.
FC Arges, de doua ori campioana a Romaniei, a disparut din fotbal in 2013 dupa retragerea finantarii de catre Cornel Penescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News