OFICIAL | Trei transferuri pentru Stoican. "Bine ați venit la Dinamo!"

OFICIAL | Trei transferuri pentru Stoican. Bine ați venit la Dinamo! Fotbal intern

Dinamo joacă în această seară, de la 19:55, pe teren propriu, un meci foarte interesant cu Gaz Metan Mediaș, contând pentru etapa a 27-a a Ligii 1.

  • Dinamo ocupă locul 15, cu 13 puncte, în timp ce Mediaș se situează după 26 de etape pe locul 14, cu 22 de puncte.

Dinamo, transferuri la foc continuu

Situația dezastruaosă de la Mediaș a făcut ca echipa să rămână fără antrenorul Ilie Poenaru și fără opt jucători. Trei au ajuns la Dinamo, adversara din această seară a medieșenilor, trupă care va fi condusă de Marin Dună, secundul lui Ilie Poenaru. Gabriel de Moura, Răzvan Grădinaru și Vlad Morar sunt cei trei fotbaliști transferați de trupa de pe penultimul loc al clasamentului. Anunțul oficial a fost postat de "câini" azi, după prânz.

"Fundașul Gabriel de Moura, mijlocașul Răzvan Grădinaru și atacantul Vlad Morar, toți trei ultima oară la Gaz Metan Mediaș, au semnat contracte cu Dinamo București și au început primele antrenamente sub comanda antrenorului principal Flavius Stoican", a anunțat administratorul special Iuliu Mureșan pentru pagina oficială de Facebook.  

De Moura a mai jucat la Dinamo

Dinamo e penultima în clasament dar nu a renunțat la cursa infernală pentru salvarea de retrogradare. Jucătorii sunt cu salariile la zi, iar etapa trecută au remizat, în dublă inferioritate numerică, în deplasare, la UTA, scor 0-0.

"26 de meciuri, 24 în Liga 1 și două în Cupa României, a jucat Gabriel de Moura pentru Gaz Metan Mediaș în acest sezon competițional. Brazilian, 33 de ani, Gabriel de Moura a mai îmbrăcat tricoul alb-roșu în sezonul 2019-2020, 12 jocuri în campionat și două în Cupa României.

25 de partide a adunat Răzvan Grădinaru la Gaz Metan Mediaș în acest sezon, 23 în campionat și două în Cupa României. Născut pe 23 august 1995, Răzvan Grădinaru a evoluat până la 15 ani la Academia Dinamo.

3 goluri în 19 meciuri a marcat Vlad Morar în această ediție de campionat pentru Gaz Metan. A mai evoluat două jocuri în Cupa României. 28  de ani, Vlad Morar a înscris ultima oară în prima etapă din 2022, UTA vs Gaz Metan (0-1).

Bine ați venit la Dinamo București, Gabriel de Moura (2), Răzvan Grădinaru (21) și Vlad Morar (70)!", se arată pe pagina celor de la Dinamo.

CITEȘTE AICI intervenția lui Ilie Poenaru de la Ora Exactă în Sport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!