"Omul acesta a făcut numai lucruri bune!" Fotbalistul sosit la FCSB vara asta, impresionat de Gigi Becali
FCSB, campioana României, a făcut doar trei transferuri până acum.
Daniel Popa (26 de ani) s-a despărțit de Universitatea Cluj la finalul lunii mai și a semnat cu FCSB din poziția de fotbalist liber de contract.
Mijlocașul cu trecut dinamovist (perioada 2016 - 2021) a vorbit laudative despre Gigi Becali și i-a luat apărare în fața celor care îl critică pentru modul în care ia decizii la echipă.
Danile Popa îl laudă pe Gigi Becali
"Nea Gigi m-a sunat, am vorbit cu el… Nu îl aveam (numărul lui Gigi Becali, n.r.). S-a prezentat şi după am vorbit cu el. L-am salutat, i-am mulţumit, i-am spus pretenţiile mele, dânsul pe ale lui, şi am ajuns la o înţelegere.
Toată lumea se sperie de nea Gigi, dar nu înţeleg de ce, pentru că omul acesta a făcut numai lucruri bune. Este normal (să aibă aşteptări, n.r.). Bagă bani, este clubul dânsului", a spus Daniel Popa, potrivit Sportpesurse.
Mijlocaşul Daniel Popa (28 de ani) a mai evoluat în cariera sa la Chindia Târgovişte, Dinamo şi Daejeon Hana Citizen, în Coreea de Sud.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News