Oțelul Galați, la un pas să dea lovitura! Ofertă din străinătate pentru „vedeta” echipei

Oțelul Galați, la un pas să dea lovitura! Ofertă din străinătate pentru „vedeta” echipei Fotbal intern

Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului Galați, ar putea pierde un fotbalist important în această iarnă.

Alexandru Pop (23 de ani), fotbalistul adus la Galați în vara anului trecut, de la Unirea Dej, curtat de un club din străinătate.

Clubul Beer Sheva din Israel s-ar fi interesat de serviciile sale, după cum o spune chiar fotbalistul cu nouă goluri în prima parte a acestui sezon, însă a ales să continue alături de Oțelul Galați.

Pop, pe radarul mai multor cluburi din străinătate

„Din Superligă n-am auzit să fie vreun interes clar de la vreo echipă. Din străinătate însă, au existat mai multe discuţii. A fost o ofertă clară din partea celor de la Hapoel Beer Sheva, din Israel şi din ce am înţeles încă câteva discuţii şi din partea altor cluburi, atât din Europa, cât şi din afara continentului.

Vom vedea ce va fi. Dacă va veni oferta concretă şi cluburile se vor înţelege, şi bineînţeles, toată lumea va avea de câştigat în urma acestui transfer, nu voi spune nu ideii de a face pasul spre un nivel mai ridicat.

Deocamdată sunt jucătorul Oţelului şi vreau să-mi fac treaba cât mai bine aici şi să fiu sănătos, în primul rând”, a spus Alexandru Pop, potrivit Orangesport.

  • Alexandru Pop este cotat la un milion de euro de transfermarkt.com

Oțelul Galați ocupă locul 11 în Superliga, iar în primul meci oficial din acest an se va deplasa la Voluntari pentru duelul cu echipa locală, programat luni, de la ora 18:00, în etapa cu numărul 22.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!