Luis Phelipe (23 de ani) nu s-a prezentat la cantonamentul lui FCSB din Antalya. Brazilianul a invocat anumite probleme în familie, însă nu a primit acordul clubului de a absenta.
OUT de la FCSB: "Îi dau amendă și îi reziliez contractul"
FCSB e pe cale de a se despărți de încă un jucător în această iarnă.
Chiar dacă nu a fost exclus de pe lista jucătorilor care pot evolua pentru FCSB în campionat, Luis Phelipe pare să fi încheiat orice colaborare cu FCSB, așa cum a anunțat chiar Gigi Becali.
"Luis Phelipe nu s-a întors deloc. Să fie sănătos. Nu mă interesează de el. (n.r. – îi reziliați contractul?) Păi ce să îi fac? Îi dau amendă și îi reziliez contractul.
Dacă nu vii? Ce să îți fac? (n.r. – nu a dat niciun semn?) M-a sunat pe mine. 'Nea Gigi, vreau să plec'. Cum vorbea el în limba aia a lui. 'Nea Gigi, eu vreau plecat. Copilul meu, Brazilia, copilul meu bolnav'. Ce spunea el pe acolo.
L-am ascultat și i-am zis 'Hai, să fii sănătos!'. Și i-am închis. Stau acum să vorbesc cu Luis Phelipe?", a declarat patronul de la FCSB, potrivit Fanatik.
Phelipe s-a transferat la FCSB în ianuarie 2024, când campioana României a plătit 200.000 de euro celor de la Poli Iași. Brazilianul nu a reușit să impresioneze la formația bucureșteană, unde a marcat doar două goluri și a oferit un assist în 26 de partide.
Câți bani a câștigat FCSB până acum, în Europa League
Statisticienii de la Football Meets Data au realizat un clasament al câștigurilor realizate de echipele aflate în faza grupei principale din Europa League.
Cu 8.295.000 de euro, FCSB se află d-abia pe locul 32, depășindu-le doar pe Ludogorets, Saint-Gilloise, Elfsborg și RFS. Chiar dacă suma este una uriașă pentru fotbalul românesc, la nivel european câștigul este unul de mai bine de două ori mai mic decât al liderului din clasament, Lazio, cu 18,4 milioane de euro.
Mai bine de jumătate din sumă a fost primită pentru calificarea în faza grupei principală (4,3 milioane), iar alte 1,65 milioane au fost obținute pentru rezultatele din primele șase partide. Victoria se premiează cu 450.000 de euro, iar remiza cu 150.000. FCSB a bifat trei victorii (RFS, PAOK și Midtjylland) și două rezultate de egalitate (Olympiakos, Hoffenheim).
Restul banilor provin din market pool (1,1 milioane de euro), în timp 730.000 sunt pentru poziția minimă pe care FCSB se va clasa la finalul grupei (nu poate fi mai jos de locul 24)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News