După ce s-a despărțit de Politehnica Timișoara în vara anului 2023, fostul internațional cu 113 meciuri în Serie A și alte 111 în Serie B, a semnat cu CSC Dumbrăvița.
Codrea se va ocupa de o grupă de juniori din cadrul clubului, potrivit comunicatului emis de Dumbrăvița.
La Poli, Codrea a lucrat timp de cinci ani. A fost antrenor la grupele de juniori ale clubului, după care a fost director sportiv și, ultima oară, antrenor interimar la prima echipă.
Paul Codrea a semnat cu CSC Dumbrăvița
„Îi spunem bun venit în clubul nostru unui nume de referință al fotbalului timișean, Paul Codrea.
El se va ocupa de pregătirea juniorilor noștri din generația 2013 și a semnat astăzi un contract cu CSC Dumbrăvița valabil până în vara anului 2028.
Născut la 4 aprilie 1981, la Timișoara, e unul dintre cele mai importante produse ale fotbalului local din ultimele trei decenii. Crescut la LPS Banatul Timișoara, a evoluat pe plan intern la Dinamo, Politehnica Timișoara și FC Argeș, iar în 2001 a făcut pasul spre Italia, unde avea să joace timp de un deceniu în Serie B și Serie A.
A evoluat pentru Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Siena și Bari. În total, a adunat 111 meciuri și 6 goluri în primul eșalon al Italiei, plus 47 de jocuri și un gol în prima divizie a României. A evoluat vreme de un deceniu la Echipa națională de fotbal a României, unde a strâns 44 de prezențe și a marcat un gol”, a transmis Dumbrăvița.