Dumitru Bucsaru, RETINUT pentru 24 de ore! Fostul patron al Unirii Urziceni e acuzat de un prejudiciu de 1,5 mil. lei
Politistii ilfoveni au facut sapte perchezitii in patru judete, la firme si la persoane suspectate de bancruta frauduloasa si distrugere, printre cei vizati fiind si Dumitru Bucsaru, fostul patron al Unirii Urziceni, pentru un credit bancar de 30 de milioane de euro luat pentru construirea unui complex de locuinte.
UPDATE: Dumitru Bucsaru a fost retinut pentru 24 de ore, dupa cateva ore de audieri la DNA anunta Romania Tv!
Perchezitiile au loc in judetele Ilfov, Ialomita, Dambovita și Giurgiu, la locuintele suspectilor si la societatile comerciale a trei persoane, se arata intr-un comunicat de presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Ilfov.
Sase persoane suspectate de bancruta frauduloasa si distrugere vor fi duse la audieri.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, ca printre persoanele vizate de anchetatori este si omul de afaceri Dumitru Bucsaru, fostul patron al clubului Unirea Urziceni, un apropiat al lui Traian Basescu si al Elenei Udrea. Anchetatorii au descins si in Complexul Imobiliar Green City.
Dumitru Bucsaru este suspectat si de distrugere, intrucat dupa intrarea in insolventa a societatii Green City, controlata de omul de afaceri, acesta ar fi luat din apartamentele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila si centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului juridicar, au spus sursele din randul anchetatorilor.
"Din cercetari a reieșit ca, in perioada 2013-2014, persoanele in cauza ar fi contractat un credit bancar, in valoare de 30.000.000 de euro, pentru construirea unui complex de locuinte in localitatea 1 Decembrie, judetul Ilfov, iar dupa ce au intrat in insolventa, ar fi instrainat activele, prezentand evidențe contabile nereale lichidatorului judiciar", a precizat IPJ Ilfov.
Prejudiciul produs in acest mod a fost estimat, pana in prezent, la 1,5 milioane de lei.
Perchezitiile sunt facute de 65 de politisti de la IPJ Ilfov, sub coordonarea Parchetului Judecatoriei Cornetu.
Green City este un ansamblu rezidential dezvoltat pe un teren de 120 de hectare, dintre care 24 de hectare sunt ocupate de padure si spatii verzi. Complexul cuprinde case formate din parter si un etaj, cu suprafete utile de 118 metri patrati si 110 metri patrati de curte, avand preturi pornind de la 120.000 de euro (TVA inclusa) pentru casele cu finisaje "basic" (fara faianta si gresie in bai sau parchet laminat in living, dormitoare si pe holul de la etaj) si de 136.000 de euro (TVA inclusa) pentru vilele cu finisaje "standard +". in cadrul proiectului au fost dezvoltate si un supermarket, o gradinita de stat, cabinet medical si stomatologic, farmacie, restaurant si locuri de joaca pentru copii.
Green City Construct este controlata de Dumitru Bucsaru si de fiica acestuia, Iuliana Zenaida Bucsaru, prin intermediul firmelor Valahorum, Perfect City si Comaico, potrivit datelor din 2011 de la Registrul Comertului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News