Petrolul Ploiești mișcă pe piața transferurilor! Fotbalistul care a semnat astăzi cu "lupii galbeni"
Petrolul Ploieşti a anunțat că a ajuns la un acord cu fotbalistul crescut de Poli Timișoara.
Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu Politehnica Timişoara privind transferul lui Denis Radu, cel care a semnat un angajament cu clubul ploieştean valabil până în iunie 2027.
Originar din Caransebeş, Denis a făcut primii paşi în fotbalul mare la Politehnica Timişoara, echipă pentru care a bifat 63 de meciuri la nivelul ligii secunde.
Denis Radu, la a doua experiență al Petrolul Ploiești
Fundaşul dreapta a ajuns prima dată la Petrolul în august 2023, în sezonul trecut, sub formă de împrumut. De-a lungul stagiunii trecute, el a jucat în 13 meciuri din campionat şi Cupă.
În vârstă de 21 de ani, Denis face parte din loturile naţionale de tineret, în mod constant, ultima dată fiind convocat la acţiunea selecţionatei U20 din martie 2024.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News