Petrolul Ploiești și-a luat jucător de națională! Anunțul făcut de "lupii galbeni"
Petrolul Ploiești, mutare spectaculoasă pe piața transferurilor.
Fundaşul central Yohan Roche (27 ani) a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2025-2026 cu echipa de fotbal Petrolului Ploieşti, a anunţat clubul, miercuri.
Component al primei reprezentative a Beninului, pentru care a jucat 90 de minute chiar săptămână trecută, în victoria cu Libia din cadrul preliminariilor Cupei Africii pe Naţiuni, Yohan Roche s-a născut în Franţa, la Lyon, fiind, astfel, un produs al şcolii de fotbal din Hexagon.
Yohan Roche a semnat cu Petrolul Ploiești
Cariera şi-a început-o la FC Villefranche, iar apoi a evoluat pentru Stade Reims şi Rodez, înainte de a se transfera, în 2021, în prima ligă din Turcia, la Adanaspor. În 2023 a revenit in Franţa, la Quevilly, formaţie pentru care a evoluat până în prezent.
Roche are 49 de prezenţe în primul eşalon din Turcia, 52 de apariţii în liga secundă franceză, 27 în cea de-a treia şi 11 meciuri jucate pentru echipa naţională a Beninului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News