VIDEO EXCLUSIV Pițurcă a spus ce ar trebui să se întâmple cu FCSB și CSA Steaua după decizia pentru palmares: "Eu aș merge mai departe"
Curtea de Apel a dat, luni, un verdict în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB. Victor Pițurcă a comentat decizia instanței.
Din articol
Conform deciziei anunțate luni, CSA Steaua deține palmaresul pentru perioada 1947-1998. Intervalul 1998-2003 rămâne în continuare în aer, neaparținând nici celor de la CSA Steaua, nici lui FCSB. Cele două entități au posibilitatea de a face recurs în termen de 30 de zile.
Victor Pițurcă: "Aș merge mai departe. De ce nu a rămas Gigi Becali cu Steaua București?"
Chestionat pe marginea acestui subiect, Victor Pițurcă a spus că este o decizie previzibilă, însă s-a declarat nemulțumit de incertitudinea care planează în jurul perioadei dintre 1998 și 2003. Fostul selecționer spune că CSA Steaua ar trebui să facă demersurile necesare pentru a se afla adevărul, inclusiv cum Gigi Becali a ajuns să preia clubul, iar ulterior să piardă sigla, numele sau palmaresul.
- Victor Pițurcă, fost mare jucător al Stelei, a fost și antrenor la formația din Ghencea: în 1992 și 2000-2002. În 2010, pentru o scurtă perioadă, a fost principal la FCSB, echipă care pe atunci purta numele de Steaua București.
"Decizia era previzibilă, se știa care va fi decizia. Nu cred că își făcea nimeni iluzii că va fi altceva decât ce a fost dat, însă nu sunt mulțumit pentru că există o perioadă în care nu se știe de partea cui e palmaresul. Aici clubul Steaua trebuie să ia măsuri, să angajeze o firmă de avocatură.
Chiar aș merge mai departe ca lumea să fie convinsă de adevăr și să vedem cum această echipă a fost trecută în dreptul lui Gigi Becali, cine a semnat... ca să știm de ce nu a rămas Gigi Becali cu Steaua București. S-a întâmplat ceva atunci și ar trebui să știe lumea. Lumea în continuare e confuză, unii cred că adevărata Steaua e FCSB. Noi, care suntem de partea Armatei... iar acum s-a dovedit și oficial, legal, că Steaua e Steaua. Ar trebui să se facă lumină în acest caz", a spus Victor Pițurcă, într-un interviu pentru PRO TV și Sport.ro.
În al doilea mandat ca antrenor principal al Stelei, Pițurcă a câștigat titlul și Supercupa României, în 2001. Instanța nu a putut stabili cui îi aparțin trofeele respective: "Atunci era echipa Steaua, era condusă de Viorel Păunescu, era un contract scris. D-asta mă mir și eu. De ce nu se știe cine conducea Steaua, cine era proprietarul Stelei?", a mai spus Pițurcă.
Victor Pițurcă: "Dacă nu poți să promovezi, nu înseamnă nimic Steaua"
Întrebat ce ar trebui să se întâmple cu FCSB și CSA Steaua de acum înainte, fostul selecționer al României a făcut un nou apel la oficialii clubului din Liga 2 pentru a obține dreptul de promovare.
"Pașii ar trebui să fie normali. FCSB e FCSB. Steaua să-și vadă de treaba ei, să aibă drept de promovare. Trebuie să ia măsuri în sensul ăsta Ministerul, clubul.
A trecut prea mult timp și e o situație care nu e normală. Mie nu-mi mai vine să merg la meciurile Stelei pentru că sunt doar meciuri amicale sau meciuri ca să nu retrogradeze. Dacă nu poți să promovezi, nu înseamnă nimic Steaua", a încheiat Victor Pițurcă.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI