Poveste / 10 ani de la ratarea afacerii care putea salva Rapidul. "Reghe" trebuia sa fie antrenor, iar Anamaria Prodan devenea presedintele giulestenilor

Poveste / 10 ani de la ratarea afacerii care putea salva Rapidul. Reghe trebuia sa fie antrenor, iar Anamaria Prodan devenea presedintele giulestenilor Fotbal intern

Pe lista venirilor se mai aflau un patron german, multimilionar in euro, si preparatorul fizic Thomas Neubert.

In toamna lui 2009, in plina criza financiara, George Copos anunta ca vrea sa vanda pachetul de 90% din actiunile gruparii giulestene. La doar un an de la esuarea tentativei de preluare a Rapidului de catre Fahti Taher si cu o valoare estimata a datoriilor clubului de 16,5 milioane de euro, principalul interesat de achizitionarea pachetului majoritar de actiuni se declara milionarul german Lutz Stache.
 
In acel moment, grupul german AHG Industry GmbH, controlat de Lutz Stache, avea o cifra de afaceri de peste 700 de milioane de euro, 10.000 de angajati si afaceri in Turcia, Germania, Polonia, Romania, Irak, Emiratele Arabe Unite si China. Omul de afaceri nascut in Berlinul de Est era stabilit de cativa ani la Cottbus si devenise unul dintre sponsorii principali ai clubului german de fotbal Energie. Stache a fost unul dintre primii investitori in Romania dupa Revolutie. In 2008, cu cateva luni inainte de declansarea crizei financiare si intr-o perioada cand industria constructiilor era pe val, Stache vindea Simcor Oradea producatorului de materiale de constructii Macon Deva, cu peste 50 mil. euro, si lasa din maini firma de constructii Acom, alegand sa preia afacerea cu var de la ArcelorMittal Galati si sa achizioneze 23% din Farmaceutica Remedia, pachet la care a renuntat definitiv, in iunie 2017, pentru aproape 4 milioane de lei.
 
Stache pregatise un plan bine pus la punct de acoperire in transe a datoriilor si de reabilitare sportiva a Rapidului. Laurentiu Reghecampf, fost jucator la Energie Cottbus si cel care il propuse pe german lui Copos, urma sa ocupe functia de antrenor principal. Anamaria Prodan, sotia acestuia incepand din 2008, urma sa ocupe functia de presedinte, Patrik Sander, fost antrenor la Cottbus, urma sa fie director sportiv, iar Mihai Voiculescu, partenerul de afaceri roman al lui Stache, trebuia a devina presedinte al Consiliului de Administratie. Pentru postul de preparator fizic era luat in considerare Thomas Neubert, germanul care era tocmai terminase contractul cu FC Kaiserslautern si cu care "Reghe" a mai colaborat la Gloria Bistrita, Chiajna, FCSB, Al Hilal si Litex Lovech. Ulterior, in 2012, Neubert a semnat cu FCSB si a revolutionat pregatirea fizica, vitaminizarea si recuperarea echipelor romanesti de fotbal.
 
Dupa efectuarea unui audit financiar, dupa mai multe runde de negocieri si dupa ce Copos a inceput sa treneze preluarea pachetului de actiuni, Stache a decis ca nu este oportuna investitia si spunea ca "din punct de vedere juridic, insolventa clubului este destul de serioasa. In acest moment, Rapid nu poate fi cumparat, nu poate fi vandut. Acum nu pot ajuta clubul, deoarece nu exista o baza legala. Nu vreau sa fiu sponsorul Rapidului. Vreau sa vin la club pentru o perioada de lunga durata. Nu vreau sa achizitionez 99,9% din actiuni. Vreau 100%!".
 
Ulterior, in 2012, clubul de fotbal intra in insolventa anuntata de Stache inca din 2009. Un an mai tarziu, in 2013, George Copos vindea pachetul majoritar de actiuni oamenilor de afaceri Adrian Zamfir si Nicolae Cristescu, un actionar majoritar la mai multe firme de paza si imobiliare si un mason, patron de carciuma si de piete, intr-o tranzactie controversata. In iulie 2014, clubul ajungea in proprietatea lui Valerii Moraru, un om de afaceri basarabean cu o avere de 35 de milioane de euro, stransa din productia de bere si din imbutelierea de apa. Rapid a intrat in faliment pe 13 iunie 2016, aflandu-se in procedura de lichidare, marca "Rapid" fiind cumparata de Academia Rapid, echipa infiintata de Primaria Sector 1 Bucuresti, cu doar 406.800 de euro + TVA, in iunie 2018.
 
Lutz Stache, salvatorul neacceptat pentru alte trei cluburi intrate in faliment

In 2010, Lutz Stache a fost in carti pentru preluarea clubului Vointa Sibiu, urmarind din loja mai multe partide ale sibienilor, alaturi de oficialii echipei si de primarul Sibiului din acel moment, Klaus Johannis, dar tranzactia nu s-a mai realizat. Echipa a reusit o promovare istorica, a jucat un singur sezon in Liga 1 (2011-2012) si s-a desfiintat aproape imediat dupa retrogradarea in esalonul secund.
 
Tot in 2010, Adrian Mititelu a insarcinat-o pe Ana Maria Prodan cu vanzarea clubului, printre potentialii cumparatori numarandu-se si Lutz Stache. La finalul sezonului 2009-2010, Laurentiu Reghecampf a preluat conducerea echipei, inlocuindu-l pe olandezul Mark Wotte, suspendat de patronul clubului. Acesta a ajutat echipa sa se salveze de la retrogradarea din Liga I, dar nu a primit oferta de a continua, si in vara anului 2010 a acceptat propunerea de a pregati pe Gloria Bistrita. In iulie 2011, FCU Craiova a fost dezafiliata de FRF, for cu care a inceput un adevarat razboi juridic, iar clubul a fost desfiintat in 2014.
 
In octombrie 2012, Anamaria Prodan isi anunta demisia din functia de presedinte al lui "U" Cluj, la mai putin de 4 luni dupa instalarea in functie, motivand ca a investit fonduri personale pentru a salva clubul de la faliment, dar nu primea ajutorul promis din partea autoritatilor locale. La finalul anului 2012, Stache i-a oferit lui Florian Walter 750.000 de euro pentru actiunile de la "U" Cluj si plata datoriei de 2 milioane de euro, dar afacerea a cazut dupa ce Walter a cerut o suma mai mare de bani. In aceeasi perioada, afaceristul roman a plecat la Petrolul cu cei mai buni 14 jucatori din lot, pentru care a fost trimis in judecata de DIICOT Cluj, iar clubul clujean a intrat oficial in faliment in 2016. 
 
"Reghe" a scris istorie la FCSB, Stache si-a lichidat afacerile din Romania

Dupa experiente la FC Snagov (2009-2010, 2011), Gloria Bistrita (2010), FCU Craiova (2011) si Concordia Chiajna (2011-2012), Reghecampf prelua pe FCSB, in 2012, club cu care a reusit sa cucereasca doua titluri de campion in Liga 1 (2012-2013, 2013-2014), o Supercupa a Romaniei (2013) si o Cupa a Ligii (2015-2016). De asemenea, a ajuns pana in optimile de finala ale Europa League, dupa ce a trecut de o grupa cu VfB Stuttgart, FC Copenhaga si Molde, a eliminat Ajax Amsterdam si a invins Chelsea, fiind eliminata de echipa britanica, castigatoarea competitiei.

In ultimii ani, mai ales din cauza impredictibilitatii fiscale, Stache a preferat sa lichideze afacerile din Romania. Printre afacerile de succes desfasurate in ultimii ani se gasesc cele dedicate materialelor de constructii, dar si salvarea de la faliment a fabricii Cristalica Gmbh din Döbern, aflata la 33 km sud de Cottbus, cel mare producator de cristal cu plumb din Germania (materialul este considerat cel mai fin material in fabricarea seturilor de pahare), care produce decoratiuni de lux apreciate de organizatii, artisti, politicieni sau sportivi renumiti, printre care si Robert Lewandowski, starul lui Bayern Munchen, sau clubul de fotbal Mainz 05. Produsele sunt vandute in principal online sub eticheta VIP-Pictures, iar dezvoltatorii magazinelor online ale companiei sunt recrutati in principal din Romania. Ultimele informatii despre Stache au aparut in aprilie 2018, cand presa germana anunta ca procurorii germani se gandeau sa initieze o actiunea legala dupa o ancheta preliminara impotriva antreprenorului cu privire la suspiciunea de frauda cu fonduri subventionate de stat.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!