EXCLUSIV Poveste din Anglia: ce s-a întâmplat când băncile erau închise și jucătorii urmau să ia salariul. Istorisirea unui român
Florin Gardoș a evoluat la Southampton și a povestit felul în care șefii clubului au gestionat un moment din preajma sărbătorilor de iarnă.
Florin Gardoș, fost fotbalist în Premier League, a povestit un episod care i-a rămas întipărit în minte.
Din perioada în care era evolua pentru Southampton, sătmăreanul în vârstă de 34 de ani a strâns și câteva amintiri haioase care încă îl mai fac să zâmbească. Florin Gardoș a istorisit un moment care arată cum își respectă jucătorii șefii formațiilor din Marea Britanie.
Salariul și băncile închise din Anglia
Totul în contextul în care Gardoș a ajuns să vadă fața brăzdată cu minciuni și amânări salariale din Liga 1 - când juca la Academica Clinceni.
Întrebat dacă la Southampton existau întârzieri salariale, Gardoș a zâmbit și a povestit o întâmplare amuzantă.
"Nu există așa ceva. Nici măcar o zi. Data de 28 era ziua de salariu. Se băgau banii chiar mai devreme când pica sâmbătă sau duminică ziua de salarii. A fost la un moment dat o fază tare.
Eram în decembrie și au venit cei din club și ne-au spus că, datorită sărbătorilor, Boxing Day și nu știu ce, pe 28 probabil vor fi închise băncile, așa că „vă dăm salariile pe 5-6 decembrie”.
Și unul din colegi a zis atunci: „Băi, țineți de bani, că nu mai luăm până pe 28 ianuarie!”, a povestit Gardoș, într-un interviu pentru Sport.ro.
La Southampton, Florin Gardoș a jucat 11 partide, accidentându-se grav în 2015. A stat pe tușă aproape un an și jumătate, iar apoi a intrat doar pentru echipa de rezerve a „Sfinților”, fiind împrumutat în 2017 la Universitatea.
Florin Gardoș (34 de ani) a jucat pentru Steaua București între 2010 și 2014 (81 de meciuri și 3 goluri), cu care a câștigat de două ori campionatul (2013 și 2014), o dată Cupa României (2011) și o dată Supercupa (2013).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News