Presa din Ungaria, ovații după triumful lui Sepsi OSK din Supercupă: „Cuvinte maghiare s-au auzit în jurul impozantului stadion!”
Sepsi OSK a învins-o pe CFR Cluj, 2-1, în Supercupa României.
Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat al doilea trofeu din istorie, după ce a cucerit Cupa României. Covăsnenii s-au impus și în Supercupă, împotriva campioanei CFR Cluj, pe care au învins-o cu 2-1.
Alexandru Păun (27 ani) a deschis scorul în debutul partidei, în minutul doi, dar Sepsi OSK a reușit să egaleze în prelungirile primei reprize prin Cosmin Matei (30 ani). Pe final, Mario Rondon (36 ani), fostul jucător al ardelenilor, a dat lovitura pentru Sepsi.
Evenimentul nu a trecut neobservat în presa din Ungaria. Maghiarii au fost încântați de performanța clubului din Sfântu Gheorghe și consideră că elevii lui Cristiano Bergodi (58 ani) au meritat al doilea trofeu în ultimele două luni.
„Oamenii s-au adunat sâmbătă seara pe arena arădeană care poartă numele baronului Ferenc Neuman pentru meciul CFR-Sepsi OSK din Supercupă. Campioana României şi câştigătoarea Cupei s-au întâlnit şi cuvinte maghiare s-au auzit în jurul impozantului stadion, care a fost predat în urmă cu doi ani. Nu e de mirare, din moment ce clubul din Cluj-Napoca a fost fondat de compatrioţii noştri în Ungaria istorică în 1907, în timp ce Sepsi OSK a câştigat Cupa României pentru prima dată în istoria sa, din 2011, în inima Ţinutului Secuiesc.
Tribunele din spatele porţii celor de la Cluj-Napoca străluceau din nou şi au fost cântece maghiare, printre care şi 'Ria, Ria, Hungária!'.
A fost o atmosferă fantastică în tribune, care a fost marcată de prezentarea cupei şi intonarea Imnului Secuiesc în noaptea de la Arad.
Per total, 'underdog-ul' Sepsi OSK a câştigat pe merit Supercupa României cu marea sa performanţă din repriza secundă”, au scris jurnaliștii de la Nemzetisport.hu.
CFR Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2 (1-1)
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 47. Christopher Braun, 6. Daniel Graovac, 44.Matias De Sousa, 45.Mario Camora (căpitan) - 37. Mihai Bordeianu (8. Roger Rodrigues, 86), 7. Adrian Păun (15. Emmanuel Yeboah, 63), 73.Karlo Muhar (28. Ovidiu Hoban, 72) - 10. Ciprian Deac, 9.Marko Dugandzic (17. Jefte Betancor, 62), 11.Claudiu Petrila (75. Mihai Gîdea, 86). Antrenor: Dan Petrescu
Rezerve neutilizate: 90. Răzvan Sava - 2. Karlo Brucic, 24. Rareş Bălan, 94. Cătălin Itu.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: 33. Roland Niczuly - 88. Radoslav Dimitrov, 44. Mihai Bălaşa, 3. Bogdan Mitrea (căpitan), 20. Andres Dumitrescu - 21. Cristi Bărbuţ (90. Cătălin Golofca, 60), 77. Adnan Aganovic (22. Francisco Santos 83) , 6. Nicolae Păun, 13. Cosmin Matei (8. Ion Gheorghe, 60)- 9. Alexandru Tudorie (99. Mario Rondon, 76), 11. Marius Ştefănescu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: 12. Răzvan Began - 27. Rareş Ispas, 29. Vitalie Damaşcan, 45. Denis Ciobotariu, 82. Branislav Ninaj.
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Arbitru VAR: Istvan Kovacs. Asistent VAR: Mihai Artene. Suport VAR: Ovidiu Haţegan.
Observator CCA: Nicolae Grigorescu
Cartonaşe galbene: Dugandzic (45+2), Bordeianu (66) / A. Dumitrescu (59), Niczuly (90+5)
Cartonaş roşu: Roger (90+1)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News