Presiunea crește, se apropie finalul pentru Mihai Iosif la Rapid? Planul giuleștenilor: cine sunt variantele de rezervă dacă favoritul conducerii nu acceptă
Adrian Mutu se află în pole-position pentru a-i prelua pe giuleșteni, iar numele său a fost vehiculat pentru banca Rapidului încă de la începutul anului. Fostul decar al naționalei s-a aflat în cărți pentru prima reprezentativă și pentru trupa maghiară Kisvarda, însă cele două variante nu s-au concretizat pentru Mutu, deși, cel puțin pentru națională, Dumitru Dragomir și alți oameni de fotbal îl dădeau ca sigur drept înlocuitorul lui Mirel Rădoi.
În consecință, Mutu, aflat liber de contract, i-a atras atenția lui Victor Angelescu, principalul investitor de la echipa nou-promovată. Dacă în urmă cu o săptămână omul de afaceri susținea că așteaptă finalul sezonului regular pentru a lua în discuție subiectul care "arde" în Giulești, se pare că egalul cu Dinamo (1-1) de pe Național Arena și eșecul de marți, scor 2-3 cu Universitatea Craiova, i-ar fi făcut pe Angelescu și pe președintele Daniel Niculae să grăbească discuțiile cu Mutu.
Din informațiile sport.ro, Mutu și cei de la Rapid nu ar fi ajuns încă la un consens din cauza detaliilor financiare, însă există în continuare deschidere de ambele părți pentru a înainta în negocieri.
Mutu, fost coleg cu Niculae în națională. Declarația enigmatică a "Briliantului"
Cel mai bun marcator român din Serie A a fost prezent aseară la Craiova alături de amicul său Edi Stăncioiu, care ar putea face parte din staff-ul său. Un mare plus pentru Mutu îl reprezintă relația bună pe care o are cu Daniel Niculae. Oficialul giuleștenilor i-a fost coleg în atacul naționalei mulți ani, inclusiv la Campionatul European din 2008, sub comanda lui Victor Pițurcă.
”Nu pot nici să confirm, nici să infirm despre Rapid sau despre alte echipe. Nu neg faptul că am avut discuții cu câteva echipe, dar e un moment delicat acum, să preiei o echipă. Și pentru cluburi, nu văd să schimbe acum antrenorul, mai sunt trei etape. Nu m-am întâlnit cu cineva de la Rapid", spunea, enigmatic, Adrian Mutu, în urmă cu o săptămână, la televiziunea Digi Sport.
Pancu și Ianis Zicu, variante de rezervă dacă Mutu nu acceptă
Potrivit gsp.ro, există și variantă de rezervă dacă Angelescu și Mutu nu vor ajunge la un acord. Idolul din Giulești, Daniel Pancu, acum analist la televiziunea Digi Sport, ar putea să revină pe banca grupării care a ratat play-off-ul. O variantă se pare că ar fi și Ianis Zicu.
"Am ajuns echipa păcii, nu batem pe nimeni. Suntem supărați, voiam să câștigăm cu Dinamo, era un derby și eram favoriți. Din păcate, nu ne revenim. Mai avem două meciuri, apoi vom trage linie, vom vedea ce putem să facem.
Avem un plan B pentru antrenor. Dar nu a existat nicio listă și nu s-a vorbit oficial cu niciun antrenor. Asta nu înseamnă că eu și Daniel Niculae nu avem un plan B. De ce să nu fie Ianis Zicu o variantă? Poate să fie. Mihai Iosif a făcut niște performanțe senzaționale", declara Victor Angelescu, în urmă cu două zile, la televiziunea Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News