VIDEO Prima reacție a lui Florin Talpan după amânarea procesului CSA Steaua - FCSB: "Nu este corect ceea ce se întâmplă"
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pentru data de 16 martie pronunțarea unui verdict în cazul procesului dintre CSA Steaua și FCSB.
Al doilea termen al recursului a fost programat pentru 02 martie, însă verdictul a fost amânat. La proces, cauza lui FCSB a fost susținută de Dan Idiță și Virgil Boglea, iar CSA Steaua a fost reprezentată de Florin Talpan.
Reacția lui Florin Talpan după amânarea verdictului
"A fost bine, sunt emoții, e un dosar foarte greu, presiunea este mare, dar am încredere că voi câștiga. FCSB nu are cum să fie continuatoarea Stelei, nu are cum să dețină palmaresul, este un club înființat în 2003. Probele depuse la dosar de către mine demonstrează clar că noi deținem palmaresul.
Au încercat să inducă în eroare instanța (n.r. - reprezentanții FCSB), dar am mare încredere în completul de judecată. Nu este corect ceea ce se întâmplă", au fost declarațiile acestuia.
Ce a decis Curtea de Apel în iunie 2021
Acum doi ani, Curtea de Apel din București a luat o decizie importantă în scandalul dintre FCSB și Steaua București. Practic, a reconfirmat faptul că CSA are drept de proprietate asupra palmaresului din perioada 1947-1998.
În plus, a reconfirmat decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2014, potrivit căreia Clubul Sportiv al Armatei nu a înstrăinat niciodată palmaresul Secției de Fotbal către alte entități, iar AFC Steaua a preluat clubul în 1998 fără ca palmaresul să fie transferat.
Practic, prin intermediul asociației mai sus menționate, echipa de fotbal și-a continuat activitatea și este doar titulara palmaresului până în anul 2003, când clubul a trecut la Gigi Becali.
S-a constatat, de asemenea, și faptul că FCSB nu a preluat, la momentul înființării (2003), nici măcar palmaresul deținut de AFC Steaua, ci doar dreptul de participare în primul eșalon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News