Prima reacție a lui Gică Popescu după ce Răzvan Burleanu și-a asigurat al treilea mandat în fruntea FRF
Președintele Farului, Gică Popescu, a vorbit miercuri seara despre alegerile de la FRF, desfășurate marți, la Arena Națională.
La finalul scrutinului, Răzvan Burleanu a devenit, oficial, pentru al treilea mandat președintele Federației Române de Fotbal. Oficialul în vârstă de 37 de ani nu a avut contracandidat.
Popescu, cel care a nu a mai avut șansa să candideze în 2014 împotriva lui Burleanu, și-a spus părerea despre felul în care au decurs alegerile.
”Faptul că Burleanu a fost singurul candidat este un semnal de alarmă pentru Federația Română de Fotbal. Dacă alegerea președintelui nu reprezintă un subiect de interes pentru niciun om de fotbal, atunci e o problemă. Cred că ar trebui să fie cea mai râvnită funcție din fotbalul românesc.
Fiind singurul candidat, era doar o chestiune de câți votau contra și câte abțineri erau, tot câștiga. Cine are curaj să vină cu votul la vedere, să voteze contra? Probabil că a fost votul intenționat, să vadă cine își permite să nu voteze. Cred că Farul a votat, nu știu cine a fost. M-am uitat pe net în jurul prânzului și mi-am adus aminte că au fost alegeri. Pentru mine, nu era un lucru important, chiar dacă sunt președintele clubului.
Că am fi votat, că n-am fi votat, același lucru e. Aaaa, dacă erau doi candidați sau trei, ne-am fi întâlnit și am fi vorbit cu cine să mergem. Dar, fiind un singur candidat, de ce să ne întâlnim?”, a declarat Gică Popescu, potrivit digisport.ro.
În urmă cu opt ani, Dosarul Transferurilor i-a provocat lui Gică Popescu o condamnare de trei ani și o lună cu executare, cu o zi înainte de alegerile pentru funcţia de președinte la FRF.
- Aflat la conducerea FRF din 5 martie 2014, Burleanu a fost unicul candidat la aceste alegeri, comisia de verificare a dosarelor respingând solicitările lui Sorin Răducanu şi Gabriel Şeitan.
- Pentru Răzvan Burleanu urmează ultimii patru ani în funcţia de preşedinte, statutul limitând la 3 numărul de mandate al unei persoane la conducerea Federaţiei Române de Fotbal.
- Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.
- La momentul respectiv, el avea 29 de ani şi devenea cel mai tânăr preşedinte al FRF.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News